Ungaria a cerut Bruxelles-ului decontarea cheltuielilor pentru protecția frontierelor sale naționale

Premierul ungar Viktor Orban şi-a reluat marţi solicitarea adresată Comisiei Europene de a rambursa Ungariei cheltuielile aferente protecţiei frontierelor, transmite MTI, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 02 nov. 2021, 20:29
Ungaria a cerut Bruxelles-ului decontarea cheltuielilor pentru protecția frontierelor sale naționale

Într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şeful Executivului ungar susţine că până acum măsurile de protecţie a graniţelor Ungariei au devenit un ”exemplu” în Europa.

”O nouă criză legată de migraţie se desfăşoară la porţile Uniunii Europene. Aşa cum ştiţi, utilizarea hibridă a migraţiei provine din Belarus, iar evacuarea dezastruoasă a forţelor de securitate în Afganistan poate aduce o criză şi mai gravă decât cea la care am asistat în 2015”, a menţionat premierul ungar.

El a subliniat că, în opinia sa, singurul lucru căruia i se datorează actuala ”stabilitate fragilă” a UE este ”faptul că Ungaria, împreună cu alte state membre, protejează cu succes frontierele externe ale Uniunii noastre”.

Numai Ungaria a cheltuit până acum pentru protecţia frontierelor cel puţin 590 de miliarde de forinţi (1,64 de miliarde de euro) din bugetul său naţional, a scris Viktor Orban. Acesta a ţinut să remarce că ţara sa a fost printre primele care a construit un grad fizic la frontieră, ”ceea ce s-a demonstrat în ultimii ani că poate apăra siguranţa cetăţenilor UE şi a Uniunii Europene ca întreg”.

”De-a lungul timpului, măsurile de protecţie a frontierei ungare au devenit exemplare”, a scris şeful executivului de la Budapesta, argumentând că garduri frontaliere sunt acum construite şi în Grecia, Spania, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia.

Viktor Orban a citat scrisoarea semnată luna trecută de miniştrii de interne din 12 ţări membre, respectiv Austria, Bulgaria, Cehia,Cipru, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia şi Slovacia, potrivit cărora gardurile par să fie ”o măsură eficientă de protecţie a frontierelor, care serveşte intereselor întregii Uniuni Europene, nu doar statelor membre” în care ajung prima dată migranţii. ”Această măsură justificată ar trebui să fie finanţată corespunzător şi suplimentar de la bugetul UE, ca prioritate”, a continuat premierul Ungariei.

”De aceea este timpul pentru Comisie să facă ceea ce ar fi trebuit să facă acum câţiva ani şi să recunoască faptul că protecţia frontierelor externe este o dovadă indiscutabilă a solidarităţii europene şi că eforturile statelor membre în acest context merită recunoaştere şi sprijin”, a adăugat Orban.

Potrivit acestuia, în timp a devenit evident că barierele fizice sunt singura modalitate eficientă de a menţine siguranţa europenilor în faţa ”sosirii masive a migranţilor ilegali”.

Citește și: https://www.economica.net/viktor-orban-a-acuzat-bruxelles-ul-ca-blocheaza-pnrr-ul-ungariei-din-cauza-problematicii-lgbt_532408.html

Ungaria a decis să-şi asume responsabilitatea deplină pentru stoparea migraţiei ilegale de-a lungul secţiunii sudice a frontierei externe a UE. ”Acum, este responsabilitatea UE de a contribui corect la eforturile şi cheltuielile noastre”, şi-a încheiat scrisoarea Viktor Orban.

Răspunzând scrisorii celor 12 ţări, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pe 22 octombrie că Uniunea Europeană nu va finanţa „garduri de sârmă ghimpată şi ziduri” la frontiere pentru a împiedica venirea migranţilor.

Citește și:https://www.economica.net/viktor-orban-noi-in-europa-centrala-suntem-vaccinati-impotriva-marxismului-ar-trebui-sa-avem-o-influenta-mai-mare-in-politicile-ue-axa-franco-germana-e-depasita_534991.html

Te-ar mai putea interesa și
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau tarifar" după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a promis cote......
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1 a anunţat că a ajuns la un acord de principiu cu General Motors (GM) pentru a sprijini încorporarea GM/Cadillac ...
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice – raport BERD
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice ...
O revenire globală a politicilor industriale care îşi propun să protejeze interesele domestice ameninţă cooperarea ...
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Constructorul auto japonez Nissan Motor caută un investitor pe termen lung, în special o bancă sau un grup de asigurări, ...