Patru furnizori de gaze cu circa 15.000 de clienți au renunțat la afacere. Ce s-a întâmplat cu oamenii

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a retras zece licențe pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, în acest an, toate la solicitarea operatorilor economici, potrivit datelor instituției, trimise redacției la solicitarea noastră.
Mihai Nicuţ - mie, 03 nov. 2021, 14:43
Patru furnizori de gaze cu circa 15.000 de clienți au renunțat la afacere. Ce s-a întâmplat cu oamenii

Dintre acestea zece, importante cu adevărat sunt patru cazuri, restul fiind retrase în condițiile în care operatorii nu au prestat serviciul și nu au avut clienți.

Este vorba despre Hargaz Harghita Gaz SRL, Măcin Gaz SRL, Progaz P&D SRL și Vega 93 SRL, care aveau clienți, ba chiar unul dintre ei destul de mulți și care au renunțat de bună voie la activitatea de furnizare a gazelor și, implicit, și la clienți. În total, numărul clienților acestor furnizori se ridică la circa 15.000.

Potrivit legii, ANRE transferă clienții furnizorilor care nu mai pot presa activitatea către furnizorii de ultimă instanță de gaze, cel puțin până la momentul la care clienții își găsesc un alt furnizor.

Astfel, clienții au fost preluați, în regim de ulimă instanță, de Electrica Furnizare și de Engie. Iată situația în fiecare caz, comunicată de ANRE:

–             În cazul societăţii Măcin Gaz S.A., pentru care s-a aprobat în data de 8.09.2021 retragerea la cerere a licenţei de furnizare a gazelor naturale începând cu data comunicării Deciziei de retragere, ANRE a desemnat societatea ELECTRICA FURNIZARE S.A. să preia, pe baza criteriului „costul cel mai mic” la momentul desemnării, în calitate de furnizor de ultimă instanță de gaze naturale, un număr de 73 de locuri de consum ale clienţilor finali din portofoliul societății Măcin Gaz S.A., începând cu data de 8 septembrie 2021.

–             În cazul societăţii Hargaz Harghita Gaz S.A., urmare a faptului că a notificat rezilierea de comun acord cu SNTGN Transgaz S.A. a contractului de echilibrare şi acces la PVT începând cu data de 1.11.2021, fiind astfel în imposibilitate de a mai furniza gaze naturale clienţilor săi, ANRE a desemnat în data de 28.10.2021 societatea ELECTRICA FURNIZARE S.A. să preia, pe baza criteriului „costul cel mai mic” la momentul desemnării, în calitate de furnizor de ultimă instanță de gaze naturale, un număr de 9.531 de locuri de consum ale clienţilor finali din portofoliul societății HARGAZ HARGHITA GAZ S.A. începând cu data de 01.11.2021. Ulterior, s-a aprobat în data de 1.11.2021 și retragerea licenţei de furnizare a gazelor naturale începând cu data comunicării Deciziei de retragere.

–             În cazul societăţii Progaz P&D S.A. pentru care s-a aprobat în data de 1.11.2021 retragerea la cerere a licenţei de furnizare a gazelor naturale începând cu data comunicării Deciziei de retragere, societatea ENGIE ROMÂNIA S.A., pe baza aceluiaşi criteriul al „costul cel mai mic” la momentul desemnării, urmează să fie stabilită azi ca furnizor de ultimă instanță de gaze naturale care să preia cele cca. 4.500 de locuri de consum ale clienţilor finali din portofoliul societății PROGAZ P&D S.A. începând cu data de astăzi, 2.11.2021 (data comunicării deciziei de retragere a licentei de furnizare a gazelor naturale).

De ce nu e bine pentru client să rămână fără furnizor

Principalul motiv este prețul. În cazul în care furnizorul dvs. nu mai poate continua, ajungeți la un furnizor de ultimă instanță (FUI), dar veți plăti prețul de FUI care este, în general, mai mare și decât cel pe care îl aveați la furnizorul dvs și decât cele din piață și depinde de prețul spot. Spre exemplu, prețul de preluare de către Electrica în regim de FUI este de 1.033 de lei/MWh de gaze, fără tarife de rețea și taxe. Pentru moment, avantajul este că, și în cazul prețului de FUI, prețul final este plafonat de stat prin noul mecanism de protecție pe perioada iernii, intrat recent în vigoare. Prețul maxim este de 370 de lei/MWh, preț final, cu tarife și taxe incluse, dar plafonarea este valabilă până în la finalul lui martie 2022 pentru clienții casnici. Ca principiu, clienții care ajung la FUI ar trebui să aleagă o ofertă concurențială de la un furnizor.

Avertismente din trecut

La jumătatea lunii trecute, vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy Bege, vorbea despre dificultățile cu care se confruntă furnizorii de energie și gaze.

„Noi din păcate vedem deja la Autoritate că sunt din ce în ce mai mulţi furnizori care ne semnalează aceste dificultăţi financiare, unii chiar renunţă la licenţa de furnizare, deci ies din piaţă, pentru că nu mai sunt capabili să susţină, ceea ce ne duce la realitatea că aceste creşteri de preţuri au adus venituri suplimentare în primul rând la producători – la producătorii de energie electrică, la producătorii de gaze naturale, fie că este autohton, din România sau că este importatorul din Rusia”, spunea atunci Bege.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...