Black Friday 2021, în mod tradițional ziua cu cele mai mari reduceri din an, se va întinde anul acesta pe toată durata lunii noiembrie și va marca începutul sezonului de cumpărături pentru Sărbători, arată o analiză a companiei de tehnologie 2Performant, care operează cea mai mare platformă de marketing afiliat din România.
Potrivit acesteia, pandemia a adus în online un număr semnificativ mai mare de cumpărători noi, pe fondul scăderii vizitelor în magazinele offline, iar pentru mulți dintre ei anul trecut a însemnat și primul Black Friday în online. Este un trend care se păstrează și în 2021, iar estimările indică o creștere de 15% a comerțului online față de anul precedent. În primele nouă luni ale acestui an, 2Performant obsrevă în platforma sa de marketing afiliat o tendință de creștere de aproape 35% pe valoarea vânzărilor și 27% pe numărul de vânzări generate de afiliați pentru magazinele online din platformă, față de aceeași perioadă a anului trecut.
2Performant a intermediat de la începutul anului și până în prezent 1 milion de vânzări pentru magazinele din platformă, prag pe care compania l-a atins în 2020 la sfârșit de an.
Ce magazine au mai anunțat promoții de Back Friday
Vivre, principalul retailer online de mobilier și decorațiuni din România și Europa de Est, va organiza Black Friday, în perioada 9 -19 noiembrie. Vor fi reduse cu până la 90% sute de mii de produse, pe platforma VIVRE fiind disponibile cu 500.000 mai multe produse decât anul trecut.
Pentru a maximiza eficienta și capacitatea de procesare a comenzilor, compania a îmbunătățit soluția IT de warehouse management, a reorganizat fluxurile interne, a suplimentat spațiile de depozitare și echipamentele de manipulare a mărfii. De asemenea, campania de Black Friday se va desfășura simultan în cele nouă țări în care compania activează: România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cehia, Croația, Polonia și Grecia.
„În anul 2020, în prima oră a campaniei de Black Friday au fost înregistrate aproximativ 4.800 de comenzi, cu o valoare medie a coșului de cumpărături de aproximativ 100 euro. De Black Friday 2021, am pregătit o serie de surprize și multe produse la reducere, selectate din listele de favorite ale clienților noștri. De asemenea, date fiind optimizările făcute pe website-ul nostru, anul acesta clienților le va fi mult mai ușor să ajungă la produsele dorite și vor trece mult mai rapid prin procesul de achiziție a acestora. Din punctul de vedere al comportamentului de consum al clienților, se observă o creștere în tendința de a achiziționa cadourile de Crăciun pentru cei dragi în perioada de Black Friday, motiv pentru care le recomandăm afiliaților să își îndrepte atenția și în această zonă în perioada care urmează”, spune Andreea Arion, Junior Affiliate Manager Vivre.
Elefant.ro estimează peste 2 milioane de vizite pe site de Black Friday
Unul dintre brandurile active în platforma 2Performant.com, Elefant.ro estimează că ofertele pregătite pentru anul acesta vor genera peste 2 milioane de vizite pe site de Black Friday. „Ne-am asigurat ca produsele din categoriile în trend, cum ar fi parfumurile, în special cele arăbești, cosmeticele, jucăriile, ceasurile și zona de home and deco, să fie prezente în oferta noastră de Black Friday cu prețuri agresive. Estimăm peste 2 milioane de vizite pe site. Dacă anul trecut a fost un boom al clienților online, anul acesta ne așteptăm la un Black Friday cu mult mai mult focus pe conversii și interes pentru categoriile principale”, e de părere Călin Spiridon, CMO Elefant.Compania nu a anunțat încă data de intrare în campanie.
“Aceste evenimente reprezintă 10% din toate vânzările elefant.ro dintr-un an și aproximativ cât vindem într-o lună obișnuită. De aceea am decis să ne surprindem clienții cu o ofertă specială, nemaiîntâlnită până acum pe elefant.ro: oferim un discount de 10% la 2 apartamente din complexul Onix Park Nord, sector 1. Oferta va fi valabilă doar pe elefant.ro și exclusiv în perioada menționată”, adaugă Călin Spiridon, Marketing Manager la elefant.ro.
În timpul celor două campanii, cumpărătorii vor avea reduceri de până la 90% la diverse produse din categoriile consacrate precum cărți, jucării, parfumuri și cosmetice, accesorii fashion, dar și la vinuri, produse gourmet sau electronice.
Black Friday extins la Orange
Pentru Orange, Black Friday a început anul acesta din 1 noiembrie și se va desfășura pentru o perioadă mai lungă. Iar noutatea în magazinul online este anul acesta o nouă categorie de produse eco-friendly: telefoanele recondiționate premium, care deja vin cu un preț promoțional, iar în perioada de Black Friday vor beneficia de o extra reducere. „Oferta noastră din magazinul online va oferi o gamă largă de produse din toate categoriile, de la telefoane și accesorii, cât și pentru obiecte conectate. Ne așteptăm ca vânzările din acest an să depășească vânzările de anul trecut și, în plus, ne așteptăm la o creștere pe categoria de produse eco-friendly premium, care se regăsesc exclusiv online în oferta Orange”, spune Laurențiu Mitrea, Digital Marketing Manager Orange.
Litera.ro – creștere de 30% a încasărilor de Black Friday față de anul trecut
Litera.ro anunță o ofertă comercială mult mai generoasă decât anul trecut, cu mai multe titluri cu reduceri substanțiale și cadouri. „Ne propunem creștere de 30% a încasărilor comparativ cu anul trecut. Plănuim reduceri extraordinare la titlurile noastre bestseller, cadouri și multe surprize. În ceea ce privește categoriile de produse de interes pentru cumpărătorii noștri, menționăm cărțile din colecțiile noastre cele mai îndrăgite (Blue Moon, Buzz Books, Moon Light, Carte Pentru Toți, Disney, DK, National Geographic, Prima mea lectură, etc.), precum și Calendarul de Advent Disney Pixar, un produs de sezon disponibil în exclusivitate pe Litera.ro”, declară Nicoleta Pandelea, Digital Marketing Specialist Litera.
Chilipirul Zilei – reduceri de până la 60%
Pentru acest Black Friday, Chilipirul Zilei anunță reduceri de până la 60% pentru toate categoriile de produse din ofertă. „Cumpărătorii noștri arată un interes crescut pentru categoriile de canapele și colțare, dressinguri, fotolii și covoare. Prin prisma schimbărilor economice și de comportament din pandemie, credem că cei mai mulți dintre clienți vor fi mai chibzuiți și mai atenți la achiziții. De aceea, ofertele noastre și beneficiile pe care le vom oferi chiar vor fi de nerefuzat și mult mai avantajoase decât anul trecut. ”, declară Gina Tudosa, CEO Chilipirul-Zilei.ro.
Metodă nouă de livrare în Black Friday la evoMAG
evoMAG a început deja Black Friday, pe 29 octombrie, iar campania lor va dura până la 28 noiembrie. „Anul acesta de Black Friday ne așteptăm la o creștere cu 10% față de anul trecut. În plus, anul acesta vom avea o categorie nouă, PC-uri by evoMAG, dar și o metodă de livrare nouă prin easybox”, anunță Marian Călinescu, Marketing Teamleader evoMAG.
Cum arată al doilea Black Friday în pandemie
„Încă de anul trecut am observat că fenomenul Black Friday suferă modificări dictate de contextul pandemic, fie că vorbim de ore de cumpărare diferite, consumatori noi în online, fie că ne uităm la produsele cele mai căutate. Numărul mare de consumatori din online și interesul lor crescut pentru promoții au determinat multe magazine să înceapă ofertele de Black Friday mai devreme, astfel că acum ne uităm la acest eveniment de shopping într-un interval de timp mai extins. O parte dintre marii retaileri au anunțat deja că anul acesta au extins perioada promoțiilor și putem vorbi de un Black Friday prelungit la mai multe zile sau chiar săptămâni, dar și de micro campanii în context de Black Friday: pre Black Friday launch, Cyber Monday, Black Friday Extended, Black Days etc. Pentru magazine este deja o provocare să poată anticipa perioadele de vârf ale acestor campanii, dar și o oportunitate să capteze cât mai mult din publicul activ acum în online”, spune Raluca Negrea, Country Manager 2Performant România și Bulgaria.
În ceea ce privește profilul celor care cumpără online, și acesta s-a diversificat, fiind mai evidentă prezența celor cu vârsta de peste 65 de ani, care au început încă de anul trecut să cumpere online și să plătească cu cardul și au avut timp să se obișnuiască cu beneficiile shoppingului online. De asemenea, și consumatorii obișnuiți să călătorească mult și să cumpere produse de lux și-au făcut simțită prezența în Black Friday 2020, iar o parte dintre ei au rămas fideli magazinelor online.
„Pandemia a adus în online un număr semnificativ mai mare de cumpărători noi, iar pentru mulți dintre ei anul trecut a însemnat și primul Black Friday în online. Ne așteptăm ca acest lucru să se păstreze și anul acesta, pentru că oamenii au avut timp să descopere beneficiile shoppingului online. Magazinele au acum ocazia să-i fidelizeze și mai mult pe seniorii care au început anul trecut să cumpere online. Cu siguranță consumatorii, și mai ales cei tineri, sunt tot mai conștienți de drepturile pe care le au și nu vor rata să penalizeze, mai ales prin retururi, dar și prin review-uri, magazinele online care le vor înșela așteptările prin calitatea produselor, preț sau livrare întârziată. Consumatorii care sunt obișnuiți cu prețurile online, cu promoțiile, vor fi mai conștienți și de valoarea discounturilor oferite de retaileri”, mai spune Raluca Negrea.