Noile restricţii vor intra în vigoare de luni, cu o perioadă de tranziţie de patru săptămâni pentru a-i stimula pe locuitori să se vaccineze, a declarat vineri cancelarul Alexander Schallenberg (foto).
În perioada de tranziţie, va fi permis accesul persoanelor vaccinate cu o primă doză şi care prezintă, în plus, un test RT-PCR negativ, după care el va fi limitat la cei vaccinaţi cu schema completă sau care s-au vindecat de COVID-19.
”Nimeni nu poate diviza societatea, dar este responsabilitatea noastră să protejăm populaţia ţării”, a subliniat cancelarul într-o conferinţă de presă.
Noile reguli se vor aplica în restaurante, cafenele, hoteluri, frizerii, la evenimente cu peste 25 de persoane, dar şi la instalaţiile de schi din staţiunile montane.
Joi, capitala Viena anunţase restricţii similare.
Austria, ţară cu aproximativ 9 milioane de locuitori, a raportat vineri peste 9.300 de cazuri noi de infectare, un record pe anul 2021.
Bilanţul total al deceselor asociate COVID-19 este de peste 11.450.
Pe lângă îngrijorarea provocată de umplerea secţiilor de terapie intensivă din spitale, Austria, foarte dependentă de turism, se teme să nu fie plasată de alte state pe lista roşie, a ţările de evitat, din cauza propagării rapide a coronavirusului.
În jur de 64 % din populaţie este vaccinată cu schema completă, sub media de 67% din ansamblul Uniunii Europene.