Compania Atlas Estates, care pe lângă hotelul Golden Tulip mai deține terenuri în București și Voluntari, a anunțat semnarea unui contract de vânzare a hotelului de pe Calea Victoriei din București. “Grupul a încheiat un contract de vânzare a hotelului, precum și a împrumutului intra-grup, la prețul net de 7,3 milioane de euro”. Investitorul a primit în septembrie un avans de 600.000 de euro, iar tranzacția urmează să fie finalizată anul viitor.
La sfârșitul lui 2019, Atlas a scos la vânzare hotelul, iar la începutul lui 2020 anunța vânzarea acestuia la un preț de 7,7 milioane de euro. Încasase și avansul, de la grupul hotelier Fattal, decizie care ar fi marcat intrarea pe piața românească. În primăvara acestui an însă, tranzacția a picat.
Criza generată de pandemia COVID-19 a afectat puternic piața hotelieră la nivel global, iar hotelul celor de la Atlas nu face excepție. Chiar dacă gradul de ocupare a crescut anul acesta, este mult sub nivelul dinainte de pandemie. Primele șase luni din acest an au adus un grad de ocupare de 26%, în creștere de la 21% în aceeași perioadă din 2020.
În 2020, hotelul a fost închis în aprilie și mai datorită lockdown-ului impus, iar gradul de ocupare a fost cu 76% mai mic față de 2019. Veniturile generate de hotel au fost de 2,1 milioane de euro în primul semestru din acest an, față de 4,2 milioane de euro cât s-a înregistrat în același semestru din 2020.
Hotelul Golden Tulip este clasificat la patru stele, are 84 de camere și a fost finalizat în 2005.
Atlas Estates mai deține în România terenul fostei fabrici de ulei Solaris din zona Obor, cumpărat în 2006. Doi ani mai târziu, dezvoltatorul anunța un proiect imobiliar cu 1.200 de apartamente şi o investiţie de 180 de milioane de euro. Criza a îngheţat planurile companiei de a dezvolta terenul de pe Şoseaua Electronicii. Pe lângă terenul din zona Obor, Atlas mai deţine 100.000 de mp de teren în Voluntari.
Demersurile pentru pregătirea terenului de la Obor au început în urmă cu câțiva ani. În toamna lui 2017 a fost obținut avizul de oportunitate pentru terenul de 32.000 de mp din zona Obor, care se află în apropierea terenului Aversa. Acum, Atlas are și certificat de urbanism care arată că se pot construi peste 800 de apartamente. Lcurările de construcție nu au fost demarate.
Atlas Estates activează pe piețele din Polonia, Ungaria, Bulgaria și România.
Foto: Vasile Mihai-Antonio via Facebook Golden Tulip Victoria Bucharest Hotel