Contractul de telefonie al Camerei Deputaţilor, renegociat

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, după şedinţa Biroului Permanent, că s-a aprobat renegocierea contractului de telefonie al Camerei, astfel încât deputaţii vor avea "minute nelimitate în reţea în aceeaşi bani".
Economica.net - mie, 05 iun. 2013, 10:54
Contractul de telefonie al Camerei Deputaţilor, renegociat

„Am luat decizia astăzi (miercuri – n.r.), după o negociere cu furnizorul nostru de telefonie mobilă, să trecem la un preţ mai redus în baza unei noi strategii în care fiecare deputat şi senator va avea minute nelimitate în reţea în aceeaşi bani. Adică păstrăm aceleaşi condiţii, dar au nelimitat în reţea”, a precizat Zgonea.

El a spus că, în cadrul contractului cu furnizorul de telefonie mobilă, „pentru membrii Biroului Permanent, preşedinţii de comisii, preşedinţii delegaţiilor române la Adunările parlamentare internaţionale sau europene, liderii grupurilor parlamentare se plăteşte din bugetul Camerei”. „Pentru ceilalţi deputaţi, până în suma de 10 euro plăteşte Camera, ca până acum, diferenţa până la 14-15 euro cât înseamnă abonamentul cu minute şi sms-uri nelimitate în reţea plăteşte fiecare din suma forfetară. Deci, mergem pe aceleaşi principii şi secretarul general al Camerei a avut o negociere foarte bună cu furnizorul de telefonie mobilă”, a adăugat Zgonea.

Potrivit memorandumului intern al secretarului general al Camerei, pentru membrii BP, liderii de grupuri parlamentare, preşedinţii de comisii permanente, ai delegaţiilor Parlamentului, secretarul general, secretarii general adjuncţi se suportă din buget un abonament de voce, convorbiri naţionale, internaţionale şi în roaming şi SMS, un abonament pentru accesul la Internet de pe telefonul mobil şi traficul naţional suplimentar, un abomanent pentru accesul la Internet pentru tabletă sau laptop şi traficul suplimentar, iar din buget în limita a 50 euro – traficul de Internet în roaming de pe telefonul mobil, tabletă sau laptop.

Pentru deputaţi se suportă lunar din buget un abonament de voce în limita a 10 euro pentru convorbirile şi SMS naţionale, iar din suma forfetară diferenţa pentru trecerea la un abomanent superior, un abonament pentru accesul la Internet de pe telefonul mobil, un abomanent pentru Internet la tabletă sau laptop şi din veniturile proprii se suportă convorbirile internaţionale şi roaming şi traficul pe Internet în roaming de pe telefonul mobil, tabletă sau laptop.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...