Piaţa auto chineză a scăzut cu 9,4% în octombrie

Vânzările auto pe piaţa chineză au scăzut cu 9,4% în octombrie, a şasea lună de declin consecutiv, din cauza deficitului global de semiconductori.
Robert Stan - mie, 10 nov. 2021, 16:08
Piaţa auto chineză a scăzut cu 9,4% în octombrie

Reculul pieței chineze a fost cauzat, pe lângă deficitul de semiconductori și de problemele cu alimentarea cu energie care au afectat producţia în cea mai mare piaţă auto din lume.

Septembrie şi octombrie, cunoscute ca „septembrie de aur şi octombrie de argint” de specialiştii auto chinezi, erau percepute ca perioadele de vârf ale sezonului pentru vânzări, clienţii revenind în mod tradiţional să facă achiziţii după perioada verii.

Luna trecută, livrările au totalizat 2,33 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2020, a informat Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM).

Deficitul global de semiconductori se va atenua în trimestrul patru din 2021, astfel încât producţia auto a Chinei va creşte gradual, a apreciat Chen Shihua, oficial în cadrul CAAM.

Ca un semn promiţător pentru producătorii auto globali care au investit masiv în China, livrările de automobile electrice şi hibride au crescut cu 135% în octombrie, la 383.000 unităţi.

Luna trecută, Tesla Inc a vândut 54.391 vehicule fabricate în China, uşor mai puţin faţă de cele 56.006 maşini vândute în septembrie, în timp ce Volkswagen AG a vândut în octombrie 12.000 de vehicule electrice.

În octombrie, producătorii chinezi de automobile electrice şi hibride Nio Inc şi Xpeng Inc au vândut pe piaţa internă 3.667 şi, respectiv, 10.138 unităţi.

Companiile auto şi-au extins capacităţile de producţie în China, unde autorităţile promovează automobilele electrice şi hibride pentru a reduce poluarea.

Autorităţile de la Beijing vor ca automobilele electrice şi hibride să reprezinte 20% din totalul vânzărilor auto până în 2025, faţă de aproximativ 5% acum.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...