UPDATE: Nou incendiu la un spital suport COVID. Doi pacienți decedați – Ce spune Arafat

Un incendiu a izbucnit joi dimineața în jurul orei 04.30 la un spital de boli infecţioase din Prahova. Conform directorului SJU Ploieşti instalaţia electrică era nouă şi verificată, iar unitatea dispunea şi de detectoare de oxigen
AGERPRES - joi, 11 nov. 2021, 06:16
UPDATE: Nou incendiu la un spital suport COVID. Doi pacienți decedați - Ce spune Arafat

Declaraţiile lui Arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că incendiul a fost lichidat în trei minute, o infirmieră care se afla la acel moment în salon suferind arsuri pe 40% din suprafaţa corpului.

„Era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate, femeia respectivă este cu arsuri de 40%. Urmează să fie mutată la Bucureşti, la Spitalul Floreasca”, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a precizat că incendiul a fost anunţat la ora 4,15, iar echipele de intervenţie a ajuns la faţa locului în zece minute, incendiul fiind lichidat în trei minute.

De asemenea, oficialul a menționat că s-a luat decizia ca celelalte pavilioane ale secţiei să nu fie evacuate, pentru că nu au fost afectate de eveniment. Există însă o problemă cu furnizarea căldurii, instalatorii lucrând pentru rezolvarea situaţiei.

Ştirea iniţială

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunțat că incendiul izbucnit joi dimineaţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Prahova, unitate suport COVID, a fost lichidat, iar autorităţile au început transferul pacienţilor către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti.

Incendiul s-a manifestat într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova a anunțat și că doi doi pacienţi au decedat – unul în vârstă de 74, și celălalt de 75 de ani -, iar alte 18 persoane au fost evacuate, fiind transferate la SJU Ploieşti.

La faţa locului au fost mobilizate şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o descarcerare şi 20 de ambulanţe SMURD şi SAJ cu 57 de pompieri militari, precizează ISU Prahova.

Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti este secţie a SJU Ploieşti şi funcţionează într-o altă clădire.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, medicul Bogdan Nica, a declarat joi, după incendiul izbucnit la Secţia de Boli Infecţioase, că instalaţia electrică era nouă şi verificată, iar unitatea dispunea şi de detectoare de oxigen.

„Secţia era nouă, este secţia renovată de Pediatrie, instalaţia electrică nouă şi verificată, rampele de oxigen sunt montate anul trecut înainte de valul 3. Personalul instruit, ca dovadă că a intervenit imediat, dar o fracţiune de secundă… Dumnezeu ştie. S-a mişcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen… Erau şi detectoare de oxigen, erau absolut toate cele necesare, dar probabil bolnavul şi-a smuls masca şi oxigenul s-a dus în aer. Asta vor determina specialiştii”, a spus Bogdan Nica.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...