Preşedintele Parlamentului a declarat, într-o conferinţă de presă, că a mandatat-o pe lidera social-democrată să exploreze condiţiile pentru un guvern care să găsească sprijin suficient în parlament.
Norlen a avut anterior în cursul zilei întâlniri cu liderii tuturor partidelor parlamentare pentru a discuta opţiunile posibile.
Magdalena Andersson va avea o misiune dificilă pentru a strânge voturile necesare într-un parlament divizat.
Pentru a reuşi, social-democrata va trebui să-şi asigure sprijinul aliaţilor săi ecologişti şi al altor două partide, de Stânga şi de Centru, cu interese adesea divergente.
Norlen i-a cerut să îi prezinte până marţi rezultatul discuţiilor exploratorii. Dacă în urma acestora o va putea propune drept candidat la funcţia de prim-ministru, votul ar putea avea loc foarte curând, pe 18 noiembrie.
Prim-ministrul suedez Stefan Lofven şi-a prezentat miercuri demisia, după şapte ani în funcţie.
Gestul său era aşteptat, după ce în august anunţase că va demisiona mai întâi de la conducerea social-democraţilor şi apoi de la şefia guvernului. El i-a predat Magdalenei Andersson frâiele partidului săptămâna trecută.
Planul lui Lofven este de a-i permite succesoarei pe care a ales-o să se instaleze în principala funcţie din politica suedeză în perspectiva alegerilor parlamentare din septembrie 2022.
Sursa foto: flickr