Constantin: Săptămâna viitoare va fi aprobată OU care modifică legea Camerelor Agricole

Ordonanţa de urgenţă care modifică legea de înfiinţare a Camerelor Agricole va fi aprobată în Guvern săptămâna viitoare, astfel încât în lunile septembrie sau octombrie să putem avea aceste structuri cu toate condiţiile definite, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la finalul consultărilor cu mediul academic pe viitoarea strategie a agriculturii.
Economica.net - mie, 05 iun. 2013, 18:57
Constantin: Săptămâna viitoare va fi aprobată OU care modifică legea Camerelor Agricole

„A fost o dezbatere vizavi de rolul pe care trebuie să-l aibă Camerele Agricole, să aparţină statului sau fermierilor. Soluţia la care s-a ajuns a fost că aceste Camere trebuie constituite de fermieri şi trebuie să lucreze pentru fermieri. În acest sens va fi aprobată, probabil, săptămâna viitoare ordonanţa de urgenţă care modifică legea de înfiinţare a Camerelor Agricole. Sper ca în septembrie-octombrie 2013 să avem structurile Camerelor Agricole cu toate condiţiile definite”, a spus Constantin.

Acesta a precizat că mai are de reglat în coaliţia de guvernare modul în care vor fi înfiinţare Camerele Agricole, respectiv dacă vor fi de utilitate publică.

„Mai am un lucru pe care trebuie să-l reglez în coaliţia de guvernare: dacă ele vor fi de utilitate publică. Opinia mea este că ele trebuie să fie de utilitate publică astfel încât să putem să-i ajutăm în ceea ce priveşte startul activităţii de funcţionare şi în stabilirea lor ca partener al Ministerului Agriculturii şi în ceea ce înseamnă anumite analize pe care trebuie să le facem şi pe care acum le externalizăm la costuri destul de mari către firme private”, a explicat şeful MADR.

Nu în ultimul rând, Constantin a subliniat că trebuie găsită o cale de dezvoltare a consultanţei agricole pentru că în acest moment nu există o structură care să răspundă acestei nevoi.

„Trebuie să găsim o cale eficientă de dezvoltare a consultanţei agricole pentru că în acest moment nu mai avem o structură care să răspundă acestei nevoi imediate şi în mod profesionist. Un răspuns ar fi Camerele Agricole, dar ele au nevoie de ceva timp pentru a se înfiinţa, a se consolida, pentru a-şi găsi rolul în ceea ce priveşte funcţionarea agriculturii şi utilitatea în rândul fermierilor”, a subliniat ministrul Agriculturii.

Ministerul Agriculturii a lansat o serie consultări cu privire la principalele linii directoare de dezvoltare pe termen lung a agriculturii româneşti, prima întâlnire având loc miercuri cu reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu – Siseşti”.

MADR va organiza, în acelaşi scop, reuniuni cu reprezentanţi ai patronatelor din agricultură şi ai investitorilor străini în domeniul agricol naţional, precum şi cu Comisia Prezidenţială pentru Agricultură.

Concluziile care se vor desprinde pe parcursul acestor reuniuni se vor regăsi într-un master plan privind dezvoltarea agriculturii româneşti pe termen lung, ce va fi supus dezbaterii parlamentare.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...