Dezvoltatorii au planuri pentru cel puțin 30 de centre comerciale și extinderi în toată țara – harta pe județe

Pandemia de COVID-19 i-a determinat pe dezvoltatorii de centre comerciale să mai aștepte cu demararea investițiilor în acest segment. În schimb, parcurile de retail, cu magazine în care accesul se face direct din stradă, au fost deschise atunci când mallurile au stat închise. Economica.net trece în revistă centrele comerciale care se află în diverse stadii de planificare, care urmează să fie deschise, dar și cele care au fost amânate.
Andrada Ghira - mie, 17 nov. 2021, 22:19
Dezvoltatorii au planuri pentru cel puțin 30 de centre comerciale și extinderi în toată țara - harta pe județe

Parcuri de retail de 120.000 de mp sunt în construcție și se vor livra anul viitor, potrivit datelor Cushman & Wakefiled Echinox. Iar proiecte și extinderi de circa 500.000 de mp sunt în diverse stadii.

Pandemia a făcut ca proeictele de parcuri de retail să fie un pariu câștigător atunci când mallurile au fost închise. Anul acesta spre exemplu, cele mai multe deschideri au fost în rândul parcurilor de retail. Iar tendința pare că se va menține. După ce recent Mitiska REIM în parteneriat cu Square Properties a inaugurat un parc de retail la Baia Mare și o extindere la Timișoara, planurile pentru anul viitor prevăd două noi parcuri de retail, la Pitești și la Giurgiu, dar și două extinderi, la Slatina și Tulcea.

Tot parcuri de retail are în plan și Scallier. După ce a deschis anul acesta primele proiecte în România, la Roșiorii de Vede și Focșani, compania are deja terenurile pentru alte cinci parcuri și a pus ochii pe altele.

Proiecte mai mici de retail prind conturi în localitățile de lângă marile orașe. Este și cazul celor două proeicte Family Market dezvoltate de Iulius lângă Iași, și în care investiția se ridică la 17 milioane de euro. 

Dezvoltatorul Zacaria, cunoscut pentru proiectele industriale și rezidențiale, vrea să construiască un strip mall în centrul orașului Cisnădie, unde Lidl va fi chiriașul ancoră.

Trei malluri și o extinsie puse în așteptare de Prime Kapital

Construcția a trei a fost pusă pe lista de așteptare de către asocierea dintre Prime Kapital și MAS RE. Lucările de construcție la mallul din Alba Iulia au fost amânate pentru luna aceasta, datorită întârzierilor legate de autorizări, în timp ce construcția mallului din Pitești este încă neplanificată din cauza unei încălcări a contractului de una dintre părțile vânzătoare a terenului, a anunțat compania în raportul financiar pe anul 2021, care s-a încheiat la 30 iunie. Tot amânată a fost și construcția Moldova Mall din Iași, care este preconizată a fi demarată în noiembrie 2022, dar și extinderea de la Militari Shopping Center din București. Amânat a fost și parcul de retail de la Adjud. Cu toate acesta, Prime Kapital va deschide până la finele anului două noi parcuri de retail. Este vorba de Bârlad și Ploiești Value Centre, ale căror lucrări de construcție au fost demarete în primăvara acestui an.

NEPI Rockcastle a început lucrările de construcție la extinderea Promenada Mall din București, care va veni cu un plus de spații comerciale, dar și de birouri și un cinema. Dezvoltatorul mai are planuri și pentru construcția Promenada Mall la Craiova, un mall de 56.500 de mp.

Cine se extinde

Recent, dezvoltatorul Catinvest a inaugurat cea de-a doua clădire mixtă de 12.700 de mp ce cuprinde de birouri și spații comerciale, ca parte a unei investiții totale de peste 40 de milioane de euro în cadrul Electroputere Parc din Craivoa. Pentru următorii ani, compania are un buget de investiții de 60 de milioane de euro în extinderea centrului comercial. 

Anul viitor se vor deschide și magazinele din Colosseum Mall, dezvoltat de Nova Imobiliare în urma unei investiții de 30 de milioane de euro. Iată mai jos harta proiectelor de retail care urmează să fie finalizate, dar și care se află în diferite stadii.

Fotografie de Alexander Kovacs pe Unsplash

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...