Steve Bannon a fost pus sub acuzare pentru că a refuzat să colaboreze în ancheta privind asaltul asupra Capitolului

Steve Bannon, un apropiat al fostului preşedinte Donald Trump, a fost inculpat pentru sfidarea Congresului ca urmare a refuzului său de a participa la ancheta privind atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, potrivit unui anunţ făcut vineri de Departamentul de Justiţie al SUA, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 13 nov. 2021, 09:26
Steve Bannon a fost pus sub acuzare pentru că a refuzat să colaboreze în ancheta privind asaltul asupra Capitolului

Fostul consilier în vârstă de 67 de ani este urmărit penal pentru refuzul de a depune mărturie şi de a transmite documente comisiei speciale a Camerei Reprezentanţilor care investighează rolul fostului preşedinte republican în atacul susţinătorilor săi asupra sediului Congresului.

În pofida convocării sale de la jumătatea lunii octombrie, Steve Bannon nu s-a prezentat în faţa aleşilor, invocând dreptul preşedinţilor de a păstra confidenţialitatea anumitor documente şi discuţii. Însă, potrivit comisiei, această protecţie nu se aplică deoarece Donald Trump nu mai este preşedinte şi nu s-a prevalat niciodată oficial de acest privilegiu al executivului.

Steve Bannon a fost unul din arhitecţii campaniei prezidenţiale de succes a candidatului republican la alegerile din 2016, înainte de a cădea în dizgraţie. Pe 6 ianuarie nu deţinea o poziţie oficială, dar se pare că Bannon discutase anterior despre protest cu preşedintele Trump, potrivit comisiei de anchetă.

El riscă între 30 de zile şi un an de închisoare pentru fiecare cap de acuzare şi va fi judecat în instanţa federală. Bătălia juridică ar putea dura luni sau chiar ani, ceea ce riscă să submineze ancheta.

Un alt apropiat al fostului preşedinte Trump, fostul său şef de personal, Mark Meadows, a ignorat vineri convocarea sa în faţa comisiei de anchetă, alcătuită majoritar din aleşi democraţi. El a invocat o hotărâre judecătorească anunţată joi ce suspenda temporar transmiterea de documente interne ale Casei Albe către comisie până pe 30 noiembrie.

Comisia de anchetă a răspuns printr-un comunicat că preşedintele Joe Biden a autorizat deja eliberarea documentelor şi că, prin urmare, Mark Meadows avea obligaţia de a depune mărturie, avertizându-l pe acesta în legătură cu posibilitatea punerii sale sub acuzare pentru sfidarea Congresului.

Sursa foto: politico.com

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...