Update: Reacția Kaufland. ANPC a amendat un hypermarket Kaufland din Timișoara cu 60.000 de lei, pentru campanie înselătoare de Black Friday și mizerie

Update: Compania Kaufland România a transmis sâmbătă după-amiază replică prin care precizează că toate aspectele identificate de autorități la unitatea din Timișoara au fost soluționate în cel mai scurt timp.
AGERPRES - sâm, 13 nov. 2021, 10:58
Update: Reacția Kaufland. ANPC a amendat un hypermarket Kaufland din Timișoara cu 60.000 de lei, pentru campanie înselătoare de Black Friday și mizerie

Kaufland susține că a acționat cu promtitudine în vederea remedierii imediate și pentru a stabili măsuri care să prevină apariția unor astfel de neconformități pe viitor. Activitatea magazinului nu a fost intreruptă și în acest moment funcționează conform programului.

„Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat în magazinul din Timișoara și apreciem eforturile susținute din partea autoritatilor din ultima perioadă. Vom colabora mereu cu acestea pentru a oferi clienților cele mai bune produse și servicii”, mai precizează retailerul.

Știrea inițială

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Timiş a aplicat unui magazin Kaufland din oraşul Timişoara amenzi contravenţionale în valoare de 60.000 de lei, după mai multe nereguli constatate în cadrul unui control efectuat vineri, printre care prezentarea în revista Kaufland a unor oferte de reduceri de Black Friday ale căror produse se comercializau în magazin la acelaşi preţ ca şi cel de dinainte de perioada de campanie, potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Astfel, CJPC Timiş a controlat vineri ofertele speciale de produse alimentare şi nealimentare de la magazinul Kaufland Timişoara, promovate în revista proprie, precum şi zona de alimentaţie publică, iar în urma verificărilor, comisarii au constatat că 18 din cele 28 de produse alimentare şi nealimentare prezentate în revista Kaufland ca fiind oferte de Black Friday se comercializau în realitate în magazinul din Timişoara la acelaşi preţ ca şi cel valabil înaintea perioadei de campanie, se menţionează în comunicatul ANPC.

Totodată, în timpul controlului reprezentanţii CJPC au constatat mai multe nereguli la toneta de alimentaţie publică plasată în parcarea magazinului, în vecinătatea întrării în unitate: utilizarea unui cuptor necurăţat şi neigienizat de mult timp, cu resturi alimentare arse şi cu depuneri în strat gros de grăsime arsă; utilizarea unor grătare electrice necurăţate, neigienizate; prezenţa unor ventilatoare, în spaţiul de frig, necurăţate şi neigienizate.

De asemenea, în două vitrine de frig şi una caldă din magazin, în care erau depozitate diferite sortimente de mezeluri, brânzeturi, respectiv preparate calde, aceste produse nu erau depozitate la temperatura declarată de producător prin eticheta produsului.

În urma constatării acestor abateri, echipa CJPC Timiş a aplicat Kaufland amenzi contravenţionale în valoare totală de 60.000 lei şi a dispus măsurile complementare de oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare afectate de regimul greşit de temperatură din vitrine şi oprirea temporară a prestării de servicii pentru toneta de alimentaţie publică de la Kaufland Timişoara, se precizează în comunicatul ANPC.

Te-ar mai putea interesa și
Retailul şi domeniul financiar-bancar predomină într-un clasament al angajatorilor în 2024, în timp ce IT&C scade vertiginos – Undelucram.ro
Retailul şi domeniul financiar-bancar predomină într-un clasament al angajatorilor în 2024, în timp ce IT&C scade ...
Retailul şi domeniul financiar-bancar predomină într-un clasament al angajatorilor în 2024, în timp ce IT&C scade vertiginos, companiile Jysk, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt şi......
Autostrada Unirii A8 Tg Mureș – Tg Neamț va necesita 45.000 de persoane pentru construire – CNIR
Autostrada Unirii A8 Tg Mureș – Tg Neamț va necesita 45.000 de persoane pentru construire – CNIR
Necesarul de forță de muncă pentru tronsonul Tg Mureș - Tg Neamț din Autostrada Unirii A8 este de 45.000 de persoane, ...
Prima licitaţie prin CfD – Ofertele se pot depune până la data de 18 noiembrie, anunţă Ministerul Energiei
Prima licitaţie prin CfD – Ofertele se pot depune până la data de 18 noiembrie, anunţă Ministerul Energiei
Ofertele pentru prima licitaţie prin Contracte pentru Diferenţă (CfD) se pot depune până la data de 18 noiembrie 2024, ...
Fabrica de baterii de lângă București, foarte aproape de finalizarea extinderii capacității. Va ajunge la o producție de 2.000 MWh/an
Fabrica de baterii de lângă București, foarte aproape de finalizarea extinderii capacității. Va ajunge la o producție ...
Prime Batteries Technology, care a dezvoltat la Cernica, lângă București, o fabrică de baterii, anunță că este foarte ...