România nu se află pe lista celor 103 ţări semnatare ale Angajamentului Global pentru Metan de la COP26 – ONG

România lipseşte dintre cele 103 ţări semnatare ale Angajamentului Global pentru Metan (Global Methane Pledge), parafat în cadrul Conferinţei ONU pe teme climatice COP26, de la Glasgow, precizează activiştii de mediu ai Asociaţiei 2Celsius.
AGERPRES - lun, 15 nov. 2021, 09:22
România nu se află pe lista celor 103 ţări semnatare ale Angajamentului Global pentru Metan de la COP26 - ONG

„Fiind printre puţinii producători de gaz natural din UE, ar fi normal să ne asumăm angajamente mai ferme pentru reducerea emisiilor de metan. Din păcate, iarăşi aşteptăm să facă alţii mai mult pentru noi – dacă îşi asumă UE ceva, facem şi noi, dar am prefera să facă alţii mai mult. Mai rău, noi nu urmărim serios dezbaterile globale şi s-ar putea să nici nu fi ştiut, la nivelul cel mai înalt, că avem ceva de semnat”, a declarat Otilia Nuţu, cercetătoare pe energie la 2Celsius.

Conform organizaţiei, ţările semnatare, care reprezintă 70% din economia lumii, s-au alăturat angajamentului lansat de UE şi SUA să reducă, până în 2030, emisiile de metan cu 30% faţă de nivelul din 2020. Printre semnatarele Angajamentului Global pentru Metan se regăsesc mai multe state membre ale UE, precum Bulgaria, Franţa, Germania sau Croaţia.

În schimb, România, Ungaria sau Polonia nu se regăsesc pe lista semnatarilor.

Specialiştii în domeniu susţin că metanul se află pe locul al doilea, după dioxidul de carbon, ca factor care contribuie la schimbările climatice, fiind responsabil, în Europa, de 10% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră.

„În principiu, 2Celsius e o organizaţie critică faţă de orice plan local, naţional sau european care presupune investiţii în combustibili fosili. Însă, chiar dacă România intenţionează să îşi augmenteze producţia ori consumul de gaze naturale, emisiile fugitive de metan sau scăpările de gaze sunt chestiuni care trebuie luate în considerare şi rezolvate cu un plus de angajament”, spune Raul Cazan, preşedintele 2Celsius.

În luna august, alături de Clean Air Task Force (CATF), organizaţie internaţională care luptă pentru climă, 2Celsius a documentat, în premieră în România, emisiile de metan de la instalaţiile de petrol şi gaze din aproximativ 50 de situri şi a arătat că există scurgeri grave de metan.

Analiza a fost realizată în perioada 7 – 17 iunie 2021 şi a presupus folosirea unei camere de filmat cu infraroşu şi un senzor special pentru a identifica nivelul emisiilor de metan din situri deţinute de Conpet, OMV Petrom, Transgas şi alte câteva companii.

2Celsius este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2010 cu scopul de a influenţa politicile privind schimbările climatice la nivel naţional şi european. Asociaţia este membră a organizaţiilor internaţionale European Environmental Bureau, Climate Action Network Europe şi Federaţiei Europene pentru Transport şi Mediu (T&E).

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...