Creşteri pe linie în comerţul cu ridicata în România, pe primele nouă luni din 2021 – statistică

Afacerile din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) au înregistrat o creştere de 20,5%, în primele nouă luni ale anului în curs, raportat la aceeaşi perioadă din 2020, ca serie brută, respectiv de aproape 18%, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mar, 16 nov. 2021, 10:15
Creşteri pe linie în comerţul cu ridicata în România, pe primele nouă luni din 2021 - statistică

Potrivit statisticii oficiale, în intervalul ianuarie – septembrie 2021, au fost consemnate majorări ale cifrei de afaceri în comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+41,9%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+24,9%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+22,7%), comerţul cu ridicata nespecializat (+17,4%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+17,2%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+12,7%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+12%) şi comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+4%), scrie Agerpres.

Totodată, afacerile din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut 17,9%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2020.

Datele INS relevă faptul că, în septembrie 2021 faţă de septembrie 2020, afacerile din comerţ, serie brută, în termeni nominali, au crescut pe ansamblu cu 29,7%, datorită activităţilor din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+135,2%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+30,1%), intermediere în comerţul cu ridicata (+24,7%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+22,4%), comerţul cu ridicata nespecializat (+17,8%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+15,6%) şi comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+14,3%).

Pe de altă parte, comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii a scăzut cu 13,2%.

Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri înregistrată în comerţul cu amănuntul s-a majorat cu 31,4%, în septembrie anul curent, comparativ cu luna similară din 2020.

De la o lună la alta (septembrie 2021 vs august 2021), cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, ca serie brută, în termeni nominali, a crescut cu 6,1%, datorită comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+19,9%), comerţului cu ridicata nespecializat (+9,5%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+9,3%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+7,9%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+7,4%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+7,2%) şi comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+4,1%). În schimb, comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului s-a diminuat cu 5,7%.

De asemenea, în acelaşi interval de referinţă, ca serie ajustată, afacerile din comerţul cu ridicata a crescut pe ansamblu cu 2,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...