În primele 9 luni ale anului, românii au plătit peste 1,7 milioane de taxe și impozite prin Stațiile de Plată SelfPay

Peste 1,7 milioane de taxe către stat au fost achitate în primele 9 luni ale acestui an prin rețeaua de Stații de Plată SelfPay, în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare. Valoarea totală a taxelor plătite astfel în primele trei trimestre a fost de 228.901.659,63 de lei, arată un comunicat al instituţiei.
Gabriela Ţinteanu - mar, 16 nov. 2021, 15:11
În primele 9 luni ale anului, românii au plătit peste 1,7 milioane de taxe și impozite prin Stațiile de Plată SelfPay

Conform calculelor companiei, peste 44% din taxele colectate de stat prin parteneriatul cu SelfPay sunt pentru eliberarea permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare; urmează, ca pondere în numărul total al tranzacțiilor, taxa de pașaport – peste 35% – și diverse taxe și impozite locale precum cele pe clădiri, pe terenuri, pe mijloace de transport, taxa de parcare, taxele pentru documentele eliberate de Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, taxe de salubritate etc., care însumează 20% din total.

Numărul plăților către instituțiile de stat a crescut față de primele 9 luni ale anului 2020 de 7 ori, iar valoarea sumelor procesate din aceste plăți este de 5 ori mai mare comparativ cu aceeași perioadă din 2020.

În primele trei trimestre ale anului una din zece plăți realizate prin Stațiile de Plată SelfPay a reprezentat achitarea unei taxe sau a unui impozit. În aceeași perioadă a anului precedent, doar o plată la fiecare 47 realizate prin SelfPay reprezenta o taxă achitată către stat.

„În ultimii ani, în special pe fondul crizei sanitare, autoritățile publice locale și centrale au accelerat adoptarea soluției de colectare a taxelor și impozitelor prin intermediul Stațiilor de Plată SelfPay, asigurând astfel accesul contribuabililor la o metodă de plată sigură și la îndemână, fără ca aceștia să mai fie condiționați de programul de lucru cu publicul al instituțiilor și nici de restricțiile de acces impuse. Soluția oferită de SelfPay este accesibilă deopotrivă celor care preferă plata în numerar și celor care folosesc cardul bancar, fanilor digitalizării, dar și celor mai puțin familiarizați cu plățile online, clienții apreciind în primul rând ușurința în utilizare a serviciului nostru”, afirmă Adrian Badea, Director General SelfPay.

Ce taxe putem plăti prin SelfPay

Românii își plătesc prin Stațiile de Plată SelfPay taxele pentru eliberarea pașaportului, cele pentru permisul de conducere și cele pentru certificatul de înmatriculare a vehiculelor, precum și taxele și impozitele locale: impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, impozitul pe mijloacele de transport, taxa de parcare, taxele de urbanism, taxele către serviciul de evidență a populației, taxe de salubritate și altele, lista acestora putând fi extinsă în funcție de nevoile instituțiilor și ale contribuabililor.

„Prima autoritate locală care a colectat impozitele și taxele locale prin SelfPay este Primăria Sectorului 4, cu care colaborăm din 2018. Numărul instituțiilor partenere s-a triplat în ultimii doi ani. În 2021, bucureștenii au efectuat prin Stațiile SelfPay 34% din plățile reprezentând diverse taxe și impozite, dar în acest moment colaborăm cu zeci de primării și instituții din toată țara. Apelând la soluția SelfPay, instituțiile au costuri mai mici comparativ cu cele pe care le înregistrează folosindu-și personalul propriu pentru colectarea acestor taxe; în plus, angajații nu vor fi nevoiți să facă o muncă repetitivă, de rutină”, explică Adrian Badea, Director General SelfPay. 

Profilul românului care își achită taxele prin SelfPay

Cei mai mulți dintre românii care își plătesc taxele și impozitele la Stațiile de Plată SelfPay sunt bărbați (peste 55%), au vârste cuprinse între 35 și 44 de ani (21%) și sunt persoane ocupate, salariații reprezentând o pondere de 30% din total. Un sfert din cei care plătesc taxele prin SelfPay au cel puțin studii medii (24%), iar peste 30%, studii superioare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...