Directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, pus în libertate

Directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, va fi cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei, a decis definitiv, joi, Tribunalul Bucureşti, care a admis recursul faţă de arestarea preventivă dispusă în cazul acestuia.
Economica.net - joi, 06 iun. 2013, 13:38
Directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, pus în libertate

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa i-a dat lui Alexandrescu interdicţie de a părăsi ţara timp de 30 de zile.

La judecarea recursului, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a arătat că probele din dosarul lui Sorin Alexandrescu dovedesc premeditarea şi perseverenţa infracţională a acestuia în legătură cu şantajul făcut asupra lui Ioan Bendei şi că directorul Antena TV Group s-a folosit de cunoştinţele şi funcţia sa.

De cealaltă parte, avocatul lui Alexandrescu a arătat că probele nu dovedesc o infracţiune de şantaj şi că subiectul infracţiunii nu este clientul său, iar în acest context a cerut eliberarea sa.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 31 mai, arestarea preventivă pentru 29 de zile a directorului general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.

Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie actul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 a fost contestată de Sorin Alexandrescu la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit judecătoarei Elena Zamfir, care a dispus arestarea lui Sorin Alexandrescu, calitatea conspirată în care a acţionat directorul general al Antena TV group denotă o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze identificarea şi tragerea la răspundere. Magistratul a mai arătat că Sorin Alexandrescu a negat faptele, în ciuda „evidenţei probelor”, iar conduita sa „nu oferă garanţii că, odată lăsat în libertate, ar adopta un comportament procesual corect”.

Procurorii au arătat că Sorin Alexandrescu urmărea să-l determine pe Ioan Bendei să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.

Alexandrescu şi Bendei s-au mai întâlnit în 19 aprilie, 22 aprilie, 26 aprilie, 14 şi 16 mai, la fiecare întâlnire, directorul general al Atena TV Group spunându-i administratorului RCS&RDS că pentru a nu iniţia o campanie mediatică negativă la adresa acestuia, campanie care i-ar afecta viaţa personală şi cariera profesională, ar trebui să accepte semnarea contractului, în numele societăţii pe care o reprezintă.

Din stenogramele interceptărilor telefonice, aflate la dosar, rezultă că Alexandrescu a vorbit despre acest subiect cu Camelia Voiculescu şi Dan Voiculescu.

Sorin Alexandrescu a discutat cu Camelia Rodica Voiculescu despre adresa trimisă lui Bendei, emisă de Intact Publishing, potrivit procesul verbal de redare a înregistrării convorbirii telefonice care a avut loc între cei doi în 26 aprilie. Camelia Voiculescu i-a atras atenţia lui Alexandrescu să aibă grijă: „Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre’ să ai super grijă, te rog!? Ştii că … Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia.”

Prin intermediul posturilor de televiziune şi al publicaţiilor aparţinând trustului de presă Intact Media Group au fost difuzate şi publicate ştiri şi articole cu impact negativ asupra companiei RCS&RDS. În paralel, postul de televiziune „Antena 1” a difuzat, începând din 9 mai (ora 14.35), un material promo cu titlul „EXPLOZIV. MITĂ ÎN FOTBAL 3,5 MILIOANE EURO VIA ORADEA – BUCUREŞTI. ANCHETA JURNALISTICĂ ÎN CURÂND”, a precizat instanţa, în motivare.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...