Ministrul Agriculturii: Noua lege a ADS va rezolva problema liberalizării pieţei funciare

Guvernul va modifica, prin ordonanţă de urgenţă, Legea privind funcţionarea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), iar noul act normativ va rezolva problema liberalizării pieţei funciare, a declarat joi, la Iaşi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
Economica.net - joi, 06 iun. 2013, 18:57
Ministrul Agriculturii: Noua lege a ADS va rezolva problema liberalizării pieţei funciare

Potrivit acestuia, noul act normativ va prevedea posibilitatea ca statul, vecinii sau arendaşii terenurilor să aibă dreptul de preempţiune la cumpărarea terenurilor.

„Noua lege a ADS va rezolva două probleme. În primul rând, va asigura competitivitatea fermierului român, dându-i şansa fie vecinului, fie arendaşului sau statului să aibă dreptul de preempţiune. Pe de altă parte, ADS va administra capitalul funciar pe care îl are şi va reglementa piaţa funciară”, a afirmat Daniel Constantin.

El susţine că noul act normativ va crea cadrul pentru ca ADS să avizeze orice vânzare sau schimb de teren, dar şi să participe la procesul de comasare a terenurilor.

„ADS trebuie să aibă rolul de a interveni pe piaţa funciară. Să cumpere suprafeţe mici şi să vândă suprafeţe mari. Cu alte cuvinte, să ajute la procesul de comasare. Să cumpere parcele de două, trei, cinci sau zece hectare şi să vândă 100 de hectare, cel puţin”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a spus că fermierii vor fi susţinuţi financiar pentru cumpărarea terenurilor, prin acordarea unor credite avantajoase, garantate de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...