Pawel Musial, Profi: Nu mai poți folosi doar motorul dezvoltării accelerate. Am vrea să schimbăm situația deschiderilor prea rapide. Ne concentrăm pe calitate

Profi Rom Food, retailerul cu cea mai mare acoperire geografică din România, apasă pedala de frână în ceea ce privește expansiunea și se reîntoarce către vechile magazine spre a le moderniza. În 2022 va remodela cam la fel de multe unități cât va deschide sau chiar mai multe, ceea ce înseamnă că numărul noilor unități nu va depăși 150. Vor să fie percepuți altfel de clienți și vor investi în digitalizare. ”Am vrea să schimbăm situația deschiderilor prea rapide. Ne focusăm pe calitate. Mai bine mai târziu, dar mai bine”, anunță directorul general al companiei, Pawel Musial.
Alina Stanciu - mie, 17 nov. 2021, 22:14
Pawel Musial, Profi: Nu mai poți folosi doar motorul dezvoltării accelerate. Am vrea să schimbăm situația deschiderilor prea rapide. Ne concentrăm pe calitate

A alergat până acum cu o viteză uimitoare bifând statutul de retailer alimentar care a ajuns primul la 1.000 de magazine (în 2019), iar apoi a continuat să taie panglica de peste 200 de ori pe an. Până acum. Profi Rom Food, compania controlată de fondul de investiții polonez Mid Europa Partners, care operează peste 1.500 de magazine pe plan local, anunță schimbarea de focus pentru perioada care vine: se vor concentra mai mult pe calitatea serviciilor și imaginea în fața clienților, dar mai puțin pe creșterea numărului de unități, deși acest trend va continua.

“Suntem aproape să pierdem motoare și trebuie să înțelegem. Nu mai poți folosi doar motorul dezvoltării accelerate. Nu mai este suficient să fii magazin de proximitate, din mai multe motive. În primul rând, pentru că există competiție care are tot mai multe magazine noi și , în al doilea rând, pentru că românii cer tot mai mult de la magazinele de proximitate. (…) Încă ne dezvoltăm foarte rapid, însă vom pune mai mult accent pe pe creșterea calității, iar schimbarea revoluționară propusă de noi este noul format”, a declarat Pawel Musial, CEO al Profi.

Potrivit acestuia, în 2-3 ani toate magazinele Profi vor fi sub noul format pe care compania l-a introdus pentru prima data în vara lui 2020. Deja există  100 de astfel de magazine, iar planul este ca anul viitor să există în jur de 400.

“Vedem deja diferența. Magazinele pe noul format performează mult mai bine, incomparabil față de versiunea veche, atât din punct de vedere al vânzărilor cât și din punct de vedere al numărului de clienți”, mai explică CEO-ul.

Modelul Noul Profi se prezintă în toate cele patru formate ale retailerului: Super – magazinul mare, cu cea mai mare suprafață de vânzări și sortimentul cel mai larg; City – mica unitate urbană, de lângă casă; ProfiGo – magazinul convenience, mic, pentru cumpărături rapide, de necesitate; și Loco – magazinul din afara marilor aglomerări urbane. Toate includ o zonă „Fiigo” unde se vând de la cafea la produse to go.

De ce nu se pot deschide peste 300 de magazine pe an

Cu mențiunea că toate magazinele nou deschise vor fi sub noul format, Profi are buget pentru inaugurări și în 2022. Expansiunea va fi însă ceva mai lentă comparativ cu anul acesta pentru că în România nu există constructori care să suțină mai mult de 300 de magazine Profi pe an.

“Plănuim să continuăm să fim lideri din punct de vedere al numărului de magazine deschise. Sigur însă vor fi mai puține decât anii trecuți, din simplu motiv că trebuie să remodelăm. Nu este vorba despre capital, care este suficient. Problema este ca nu există furnizori suficienți.  Companiile de construcții din România au capacitatea de a deschide cel mult 300 de magazine Profi pe an. Astfel, dacă vrei să remodelezi 150 de magazine, nu vei putea deschide mai mult de 150 de magazine noi. Pentru constructori, munca de remodelare cu cea necesară unui magazin complet nou este la fel”.

“Dacă până acum deschideam 230-240 de magazine pe an, pentru următorii câțiva ani deschiderile noi și remodelările vor fi aproximativ la fel (numeric n.red.)”, mai spune managerul.

2022, anul testelor în zona digitalizării și a schimbării imaginii

„2020 și 2021 au fost anii în care am propus conceptul nostru. 2022 va fi anul remodelării, anul în care vom deschide noi magazine în noul format. Din punct de vedere al producerii de valoare adăugată, vom face un alt pas puternic – vom construi o nouă percepție (a consumatorului față de Profi n.red.). Vom fi lanțul de magazine de care românii să fie mândri. Vom avea toate elementele unui retailer modern – vom avea home delivery, vom fi susținuți de digitalizare, vom avea – poate nu în 2023-2024, încă testăm – magazine în care nu va fi necesar să trecem pe la case , vom pune accent pe modernizare și digitalizare, dar momentan nu putem dezvălui foarte mult. O vom face la finele anului viitor când se termină faza de testare”, a mai dezvălui managerul companiei.

Există însă un timing stabilit pentru lansarea unui nou site – în câteva săptămâni și a primelor funcții ale unui program de loializare digitalizat – în câteva luni.

Livrarea la domiciliu și forme de e-commerce urmează să își facă în curând apariția la Profi.

Musial atrage însă atenția că nu se vor mai grăbi. ”Am vrea să schimbăm situația deschiderilor prea rapide. Ne focusăm pe calitate. Mai bine mai târziu, dar mai bine”, conchide acesta.

Cât despre adoptarea noilor tehnologii, managerul companiei apreciază că nu întotdeauna pionieratul aduce avantaje, pentru că trebuie să suporți toate greșelile.

Referitor la draftul de buget pentru 2022, compania anunță că planul de buget va fi influențat de creșterea costurilor la energie, transport și creșterea salariului minim. În plus, veniturile companiei au avut anul acesta de suferit din cauza reducerii programului de lucru al magazinelor.

„Formatele mici, magazinele de cartier sunt lovite foarte tare. Oamenii vin de la muncă și vor să se oprească la magazinele de proximitate – indiferent care este acesta (al unui lanț de retail sau al unui mic antreprenor), dar acestea sunt închise. Așa că își fac cumpărăturile în drum spre muncă sau în drum de la muncă – de la magazinele mari. Iar după 3-4 săptămâni vor plănui sesiunea de cumpărături în week-enduri, când nu vor merge în proximitate, vor merge în magazinele mari ca să facă stocuri”.

Cu circa 25.000 de angajați (în propriile magazine și în magazinele agent) în peste 700 de localități, lucrând în mai bine de 1500 de magazine dintre care 600 sunt administrate de antreprenori parteneri, Profi este cel mai mare angajator din retailul românesc și rețeaua românească cu cea mai mare acoperire geografică de la noi din țară.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...