Peste 1,18 milioane lei – cea mai mare despăgubire plătită în România pe o poliţă de asigurare de viaţă, în 2020

Cea mai mare indemnizaţie plătită în baza unei poliţe de asigurare de viaţă în 2020 a depăşit 1,18 milioane lei pentru un deces, informează luni Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
AGERPRES - lun, 22 nov. 2021, 10:34
Peste 1,18 milioane lei - cea mai mare despăgubire plătită în România pe o poliţă de asigurare de viaţă, în 2020

Potrivit sursei citate, pe fiecare tip de acoperire în parte, topul celor mai mari plăţi efectuate este completat de o despăgubire de 839.000 lei, acordată pentru o îmbolnăvire gravă, şi una în valoare de 150.000 lei, plătită pentru o invaliditate permanentă.

Rolul asigurărilor de viaţă este acela de a oferi, în primul rând, protecţie în faţa unor evenimente precum accidentele, îmbolnăvirile sau decesul, atenuând consecinţele financiare şi completând astfel mecanismele de sprijin existente în sistemul public, precizează UNSAR.

„Asigurările sunt o plasă de siguranţă în faţa riscurilor zilnice. Având în vedere rolul lor esenţial, ne bazăm pe sprijinul partenerilor instituţionali pentru ca acest sector să continue să se dezvolte în beneficiul populaţiei. Astfel, acordarea de deductibilităţi fiscale pentru produsele de asigurări de viaţă cu componentă exclusivă de protecţie are ca efect direct reducerea deficitului de protecţie a populaţiei”, a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR.

În primul semestru din 2021, volumul primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor de viaţă a înregistrat cele mai mari valori din perioada 2017 şi până în prezent, în creştere semnificativă cu peste 24% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, depăşind nivelul de 1,34 miliarde lei. Astfel, tendinţele remarcate la nivelul anului trecut continuă, arată datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

„Prin funcţia lor principală, cea de protecţie, asigurările de viaţă pot contribui la reducerea vulnerabilităţii familiilor şi a dezechilibrelor sociale. Interesul în creştere al românilor pentru aceste produse ne arată că aceştia îşi doresc să fie mai bine protejaţi în calea riscurilor la care sunt expuşi”, a declarat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 19 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 80% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.

Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...