Uber îşi extinde afacerile prin livrarea de canabis

 Divizia de livrare de mâncare a grupului Uber a încheiat un parteneriat cu retailerul de cannabis Tokyo Smoke pentru a putea face livrări de canabis în provincia Ontario din Canada, acesta fiind prima intrare a grupului Uber pe acest segment de activitate, a declarat luni pentru Reuters un purtător de cuvânt de la Uber.
AGERPRES - lun, 22 nov. 2021, 15:05
Uber îşi extinde afacerile prin livrarea de canabis

Compania de car-sharing Uber Technologies Inc livrează deja băuturi alcoolice prin divizia Uber Eats şi de mai mult timp urmăreşte cum evoluează piaţa canabisului. Directorul general de la Uber, Dara Khosrowshahi, a declarat jurnaliştilor încă din luna aprilie că grupul va lua în considerare livrarea de canabis atunci când acest lucru va fi permis în SUA.

La trei ani după ce Parlamentul canadian a aprobat legalizarea consumului de marijuana în scop recreaţional, autorităţile încearcă să corecteze situaţia de pe această piaţă, în condiţiile în care producătorii ilegali continuă să controleze o mare parte din vânzările totale anuale.

Graţie parteneriatului dintre Uber Eats şi Tokyo Smoke, adulţii din Canada vor putea să comande în mod legal canabis sigur, ceea ce va ajuta la combaterea pieţei subterane, care reprezintă în continuare peste 40% din vânzările naţionale de canabis non-medicinal, a precizat Uber.

Clienţii vor putea să comande canabis de pe platforma Uber Eats şi să îl ridice din cel mai apropiat magazin Tokyo Smoke.

Întrebat despre posibilitatea extinderii acestui serviciu şi în alte provincii din Canada sau în SUA, un purtător de cuvânt de la Uber a spus că „la acest moment nu există alte noutăţi cu privire la acest subiect”. „Vom continua să urmărim cum evoluează reglementările şi oportunităţile de pe piaţă. Pe măsură ce legile locale şi federale vor evolua vom analiza oportunităţile de colaborare cu comercianţii care operează în alte regiuni”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Anul trecut, restricţiile şi izolările introduse în contextul pandemiei au dus la o creştere a cererii pentru produse care au legătură cu canabisul din partea clienţilor care au fost obligaţi să rămână în case cu opţiuni limitate de divertisment.

Uber activează pe piaţa din România din februarie 2015. În România, Uber are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 în Bucureşti. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...