Brico Depot România – vânzări cu 14% mai mari în trimestrul trei față de perioada similară a anului trecut

Vânzările retailerul de bricolaj Brico Dépôt, parte a grupului britanic Kingfisher, numărul doi pe piața locală de profil, au crescut în trimestrul al treilea cu 14.6%, la 78 milioane lire sterline, iar cele în termeni comparabili s-au majorat cu 17.2% față de perioada similatră a anului trecut. Este cea mai mare creștere dintre țările raportate distinct în rezultatele financiare ale companiei.
Ion Dobreanu - mar, 23 nov. 2021, 13:14
Brico Depot România - vânzări cu 14% mai mari în trimestrul trei față de perioada similară a anului trecut

Brico Dépôt a vândut în trimestrul trei al anului ( 3 luni până la 31 octombrie 2021) în valoare de 78 milioane de lire sterline, cu 17.2% mai mult  în termeni comparabili față de perioada similară a anului trecut, urmare a creșterilor interesului consumatorilor, în special, față de  produse electrice, pentru încălzire și răcire, instalații sanitare, exterior, construcții și tâmplărie. Este cea mai mare creștere consemnată de grup, în contextul în care vînzările din UK și Irlanda au scăzut cu 3,4%  (în termeni comparabili), cele din Franța s-au diminuat cu 4,3%, iar magazinele din Polonia u vîndut cu 4,9%.

Trendul este însă descendent la nivel de grup, raportat la perioada similară a anului trecut  (minus 2,4%). Grupul britanic a văndut de 3,2 miliarde de lire sterline.

În ceea ce privește rezultatele estimate pentru trimestrul al patrulea, creșterea vânzărilor va fi de 13.2% potrivit estimărilor (și de 0.4% a vânzărilor în termeni comparabili).

Atât la nivel local, cât și global, retailerul vinde tot mai bine și online, avansul magazinelor virtuale fiind de  133% în total, în ultimii 2 ani.  În acest moment digitalul generează 16% din vânzările totale ale Grupului.

“În trimestrul al treilea am înregistrat rezultate favorabile, păstrând trend-ul ascendent din lunile anterioare. Creșterea vânzărilor a fost determinată atât de faptul că domeniul amenajării și îmbunătățirii locuinței rămâne de interes pentru clienții noștri, cât și de faptul că la Brico Dépôt am continuat să diversificăm gamele de produse, astfel că în primele 10 luni ale anului am adăugat peste 6000 de articole noi în portofoliul nostru. Suntem mândri de noile noastre game decorative, moderne și de foarte bună calitate dintre care aș menționa: bucătăriile modulare Good Home pentru care asigurăm și serviciul de design; gama de corpuri de iluminat și gama de decorațiuni. În același timp, continuăm să dezvoltăm serviciile pentru clienți, astfel încât să putem acoperi toate nevoile acestora, fie că vorbim despre consiliere, livrare sau montaj. Pentru că ne dorim să oferim o experiență de cumpărare din ce în ce mai bună clienților noștri, nu numai în magazine, dar și online, am finalizat migrarea site-ului pe noua platformă Magento în trimestrul trei și continuăm să facem îmbunătățiri.  Toate aceste performanțe remarcabile au fost posibile datorită unui efort de echipă impresionant, la care au contribuit toți colegii noștri din magazine și sediul central”, a declarat Adela Smeu, CEO, Brico Depot România.

“Kingfisher a încheiat un alt trimestru cu rezultate pozitive, cu o majorare de 15% a vânzărilor în termeni comparabili pe 2 ani și o creștere puternică pe toate canalele și categoriile. Acest lucru reflectă tendințe și mai solide la nivelul vânzărilor, având în vedere mediul de consum din ce în ce mai apropiat de normalitate. Cererea este în continuare favorizată de noile tendințe din industrie, inclusiv timpul mai îndelungat petrecut lucrând de acasă. Continuăm să creștem cota de piață, având la bază un proces solid de implementare a noii noastre strategii. De asemenea, realizăm investiții în domenii cheie ale business-ului pentru a genera creștere pe termen lung, inclusiv îmbunătățiri suplimentare ale serviciilor online și lansarea Screwfix în Franța. Și progresăm cu planurile noastre bine definite pentru a ne îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor de carbon până în 2025 și de a deveni o companie forest positive. De la începutul acestui an, am menținut și, în multe cazuri, am îmbunătățit disponibilitatea produselor noastre, care este printre cele mai bune în industria din care facem parte. Acest lucru ne-a susținut majorarea cotei de piață și ne-a permis să creștem ponderea acțiunilor promoționale în trimestrul acesta. De asemenea, am continuat să gestionăm eficient presiunile generate de inflație, păstrând în același timp prețuri extrem de competitive. Intrăm în ultimul trimestru cu perspective favorabile și estimăm că vânzările și profitul se vor situa la un nivel superior, comparativ cu intervalele de referință anterioare. În ansamblu, cu o execuție strategică puternică și noile tendințe pe termen lung care susțin industria noastră, rămânem încrezători în performanța continuă a piețelor noastre.”, anunță și Thierry Garnier, Chief Executive Officer în cadrul Kingfisher.

Brico Depôt România, parte din grupul Kingfisher, a intrat pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. În urma achiziției Praktiker din 2017, Brico Depôt devine al doilea jucător de pe piața DIY din România, cu 35 de magazine și peste 2600 de angajați.

Brico Depôt România, rezultate Brico Depôt România 9 luni 2021, vanzari Brico Depôt România,magazine Brico Depôt, rezultate financiare Kingfisher

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...