Prețul spot al energiei electrice a atins un nou maxim istoric: 1.400 de lei/MWh

Prețul mediu de închidere al pieței pentru ziua următoare (PZU) cunoaște noi maxime istorice pentru energia tranzacționată azi, 23 noiembrie, cu livrare ziua următoare, 24 noiembrie.
Mihai Nicuţ - mar, 23 nov. 2021, 16:10
Prețul spot al energiei electrice a atins un nou maxim istoric: 1.400 de lei/MWh

Prețul mediu zilnic al pieței spot a ajund la nivelul de 1.399 lei/MWh, cel mai mare din istorie, în condițiile în care precedentul maxim istoric a fost atins chiar cu o zi în urmă – ieri, energia cu livrare azi s-a tranzacționat în piața pentru ziua următoare de la București cu 1.332 lei/MWh.

În nu mai puțin de 19 intervale orare de livrare ale zilei de mâine energia a fost tranzacționată azi la peste 1.000 de lei/MWh. Cea mai mare valoare este pentru intervalul orar 18.00, când prețul a fost de 1.905 lei/MWh, potrivit datelor de pe platforma OPCOM.

Aceste ultim preț este, la rândul lui cel mai mare preț orar înregistrat vreodată în piața spot de la București.

De data aceasta, prețul spot de la noi, chiar dacă este la acest nivel astronomic, este egal cu cel din Ungaria, singura piață cu acces la rețeaua din vestul Uniunii Europene cu care România are conexiune fizică. La fel, deși este un preț maxim istoric, nu este cel mai mare preț din Europa, fiind consemnate și prețuri de peste 300 de euro/MWh – în România a fost, exprimat în euro, de 289 de euro. Prețurile de mâine din Europa, în imaginea de mai jos:

Amintim că piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...