Restricţiile de comercializare a porcilor vii în UE impuse României ar putea fi ridicate din 2014

Restricţiile de comercializare a porcilor vii şi a cărnii de porc pe piaţa Uniunii Europene impuse României de către Comisia Europeană ar putea fi ridicate începând cu anul 2014, a anunţat vineri Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Economica.net - vin, 07 iun. 2013, 16:33
Restricţiile de comercializare a porcilor vii în UE impuse României ar putea fi ridicate din 2014

Preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, împreună cu o delegaţie de specialişti ai instituţiei aflaţi la Bruxelles, au avut vineri o întrevedere de lucru cu Ladislau Miko, directorul General Adjunct al Direcţiei Generale pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor (DG- SANCO), din cadrul Comisiei Europene, tema întâlnirii vizând restricţiile de comercializare a porcilor vii şi a cărnii de porc pe piaţa internă a Uniunii Europene şi identificarea paşilor de urmat de către România pentru ridicarea acestor restricţii.

Întâlnirea a fost solicitată de către partea română şi a avut drept obiectiv prezentarea datelor care arată reuşita implementării de către ANSVSA a programului de eradicare al pestei porcine clasice.

Datele prezentate cu această ocazie au fost analizate de către reprezentanţii DG-SANCO, care au apreciat rezultatele obţinute de serviciile veterinare din România, urmând ca această situaţie să fie evaluată de Comisia Europeană, printr-o misiune FVO (Food and Veterinary Office) care va avea loc în luna septembrie a acestui an.”Propunerea reprezentanţilor României a fost organizarea, în cel mai scurt timp, a unei întâlniri care să reunească reprezentanţii ANSVSA, ai DG-SANCO şi ai industriei de profil din ţara noastră pentru a analiza situaţia existentă şi pentru a stabili de comun acord un plan de acţiuni, care să conducă la o misiune FVO de evaluare favorabilă, în luna septembrie. Obiectivul urmărit de România şi agreat de cele două instituţii este ridicarea, începând cu anul 2014, a restricţiilor impuse de Uniunea Europeană pentru întreg teritoriul ţării, ceea ce va deschide perspective producătorilor români din industria creşterii porcului de a participa, nerestricţionat, la comerţul intracomunitar”, se arată în comunicatul ANSVSA.

România a reluat comerţul intracomunitar cu produse din carne de porc, începând din ianuarie 2012, ceea ce a permis mai multor ferme din vestul ţării, respectiv din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Bihor să intre pe piaţa comunitară.

Reluarea comerţului cu carne de porc proaspătă pe piaţa comunitară aducea un beneficiu nu numai fermelor comerciale ci şi crescătorilor de porci din România, valoarea exporturilor fiind estimată de operatorii din industria de profil la peste 300 de milioane de euro/an.

Livrările de carne şi produse procesate din carne de porc provenind de la firme româneşti au fost interzise pe piaţa Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice. În acel an, în 2003, România a exportat 478.669 de tone de carne de porc, în valoare de 619,12 milioane de euro.

Potrivit datelor ANSVSA, în perioada 2007-2009 a fost derulat un program de eradicare a pestei porcine clasice, prezentat şi aprobat de Comisia Europeană, primele măsuri fiind luate în decembrie 2006. Pentru programul de eradicare a bolii s-au cheltuit, în total, 53,7 milioane de euro, din care aproape opt milioane de euro au fost rambursate de Comisia Europeană. În perioada 2010-2011 a fost derulat un alt program, de supraveghere, acesta constând din verificări şi audit în fermele comerciale de porci şi în gospodăriile populaţiei, precum şi în prelevări de probe de sânge şi analiza acestora în laboratoarele sanitare veterinare. De asemenea, au fost făcute modificări legislative în sprijinul crescătorilor şi procesatorilor de carne de porc, fiind acordată astfel posibilitatea de valorificare a porcinelor în târgurile pentru animale sau înfiinţarea abatoarelor de capacitate mică.

Ultimele focare de pestă porcină din România au fost înregistrate în 2007, în judeţul Timiş, la fermele companiei americane Smithfield, unde au fost sacrificaţi peste 50.000 de porci.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...