„Noua reorganizare teritorială urmăreşte să dezvolte în mod echilibrat România, pentru ca aceasta sa nu se transforme într-o ţară de prinţi şi cerşetori”, declară Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, citat de Mediafax.
El precizează că există două variante de împărţire teritorială – opt sau nouã regiuni – în nici un caz şapte, cum se vehicula anterior, criteriul reorganizării fiind funcţionalitatea. De asemenea, Dragnea spune şi care va fi noua structură a instituţiilor de administraţie locală, care vor fi pârghiile prin care cei şapte miliarde de euro, bani europeni, vor ajunge în regiunile Romaniei, dar şi ce părere are USL despre coabitarea cu preşedintele Traian Băsescu.