Vom avea o nouă autostradă până în 2016

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat  că autostrada Sebeş - Turda va trebui finalizată până în 2016, exprimându-şi încrederea că acest termen va fi respectat.
Economica.net - sâm, 08 iun. 2013, 13:12
Vom avea o nouă autostradă până în 2016
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat, sâmbătă, la Blaj, că autostrada Sebeş – Turda va costa aproximativ 900 de milioane de euro şi va trebui finalizată până în 2016, exprimându-şi încrederea că acest termen va fi respectat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
 
Dan Şova a spus că proiectul privind construcţia autostrăzii este într-o fază avansată, urmând ca în luna iulie să fie terminată documentaţia de transformare a drumului expres, propus iniţial pentru acest tronson, în autostradă, iar până în decembrie vor fi finalizate procedurile de licitaţie şi de atribuire a lucrării de construcţie.
 
„Suntem avansaţi, în luna iulie se termină documentaţia de transformare din drum expres în autostradă, până în decembrie vom avea terminate procedurile de licitaţie şi de atribuire, vom avea un contract semnat şi suntem obligaţi să finalizăm autostrada până în 2016, pentru că am reuşit să o introducem pe alocarea financiară 2007 – 2013. Va trebui terminată până în 2016, 78 de kilometri, este o investiţie de aproximativ 900 de milioane de euro, foarte importantă şi cred că o s-o terminăm”, a afirmat Dan Şova.
 
Întrebat dacă finalizarea autostrăzii nu va fi întârziată de faptul că există nemulţumiri ale proprietarilor de terenuri afectaţi de această construcţie, Şova a răspuns că nemulţumirile nu sunt reale, ci sunt doar declaraţii ale PDL, „care nu a reuşit să realizeze autostrada când era la putere”.
 
„Cred că sunt nemulţumiri ale PDL, care se face că vorbeşte în numele localnicilor. (…) Am auzit că vorbeşte PD de eventualele nemulţumiri ale localnicilor, dar din cercetările pe care le-am făcut am înţeles că toată lumea pe această rază îşi doreşte să existe această autostradă Sebeş – Turda. Cel a cărui casă va fi demolată pentru un interes public în mod evident va fi despăgubit în prealabil şi aşa cum trebuie, ca să fie mulţumit”, a declarat ministrul.
 
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a participat, sâmbătă, la Blaj, la inaugurarea unei noi unităţi de producţie de către concernul german Bosch, investiţie cifrată la aproximativ 50 de milioane de euro.
 
La începutul lunii mai, Comisia Europeană a aprobat finanţarea Autostrăzii Sebeş – Turda prin Programul Operaţional Sectorial de Transport, astfel că 85 la sută din valoarea lucrării va putea fi decontată din bani europeni, prin fondurile structurale.
Te-ar mai putea interesa și
Peste 51.000 de  gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Peste 51.000 de gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova, au anunţat luni regimul de la Tiraspol,......
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, a fost anulată
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, ...
Comisia Europeană a anulat o întâlnire a delegaţiilor slovacă şi ucraineană cu reprezentanţi ai Comisiei ce urma ...
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Brazilia a anunţat luni că Indonezia se alătură oficial BRICS ca membru deplin, extinzând astfel grupul economiilor ...
Australianul Daniel Sanders a obținut o nouă victorie în etapa a doua a Raliului Dakar la clasa moto. Românul Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul 34
Australianul Daniel Sanders a obținut o nouă victorie în etapa a doua a Raliului Dakar la clasa moto. Românul Emanuel ...
Australianul Daniel Sanders (Red Bull KTM) continuă să domine Raliul Dakar 2025 la clasa moto, cu o nouă victorie obţinută ...