Ponta: statul ar trebui să plătească penalităţi persoanelor fizice, dar nu sunt bani

"Principiul conform căruia statul trebuie să achite penalităţi pentru datoriile faţă de persoane fizice şi juridice este corect, dar va fi completat cu sintagma "în condiţiile legii", iar prin legea de aplicare va fi asigurată o anumită "marjă de timp", deoarece azi acest lucru nu e posibil financiar", a declarat premierul  Victor Ponta.
Economica.net - sâm, 08 iun. 2013, 17:15
Ponta: statul ar trebui să plătească penalităţi persoanelor fizice, dar nu sunt bani
„Este o propunere principial corectă, problema este însă practica. Dacă aplicăm imediat, în luna septembrie punem lacătul pe guvern şi nu plecăm doar noi acasă, ci şcoli, spitale, drumuri. Forma finală care cred că e şi corectă, şi acceptabilă este enunţarea principiului, pus acolo în coadă „în condiţiile legii”, iar prin legea cu care venim încercăm să o facem şi aplicabilă. Altfel, să nu ne trezim că facem ca şi cu un alt principiu constituţional, „Fiecare cetăţean român are dreptul la o casă”. Are, e adevărat, dar dacă nu avem în acest moment să-i oferim, ce facem ? Principiul e corect şi îl vom susţine, dar va exista o anumită marjă de timp în care să poţi să-l aplici, de mâine nu poţi”, a declarat premierul Victor Ponta pentru RTV.NET, citat de Mediafax.
 
Comisia pentru revizuirea Constituţiei a adoptat un amendament al PNL conform căruia „creanţele împotriva statului” au acelaşi regim juridic ca şi contribuţiile fiscale, propunerea întrunind unanimitatea parlamentarilor.
 
Membrii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei au adoptat un amendament al grupurilor parlamentare PNL, susţinut de Tudor Chiuariu, care modifică articolul 44, alineat 1, din Legea fundamentală.
 
„Dreptul de proprietate, precum şi creanţele împotriva statului, sunt garantate. Creanţele împotriva statului au acelaşi regim juridic ca şi contribuţiile fiscale”, a fost amendamentul adoptat în unanimitate.
 
Potrivit formei actuale a Constituţiei, „dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate”. „Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, se mai arată în Constituţie.
 
Chiuariu a precizat că este necesară instituirea aceluaşi regim juridic pentru a fi eliminată situaţia în care statul îşi stinge creanţele către persoanele fizice sau juridice mai târziu decât sunt achitate contribuţiile fiscal din partea acestora.
Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...