Apple va prezenta astăzi noile versiuni ale sistemelor de operare iOS şi OSX

Apple va prezenta luni noile versiuni ale sistemelor de operare iOS şi OSX, un moment delicat pentru companie, care a schimbat la sfârşitul anului trecut conducerea echipei responsabile pentru software şi designul interfeţei.
Economica.net - Dum, 09 iun. 2013, 14:33
Apple va prezenta astăzi noile versiuni ale sistemelor de operare iOS şi OSX

Conferinţa WWDC organizată în fiecare an de Apple pentru dezvoltatorii de aplicaţii destinate produselor companiei va începe luni la San Francisco.

Evenimentul principal al conferinţei, care va avea loc în după-amiaza zilei de luni, îi va aduce pe scenă pe directorul general Tim Cook şi pe alţi executivi ai companiei, care vor prezenta noile variante ale celor două sisteme de operare, iOS (destinat dispozitivelor mobile: iPhone, iPad) şi OSX (care echipează computerele şi laptop-urile Mac).

Publicul larg va avea acces în premieră la primele versiuni ale celor două sisteme dezvoltate după reorganizarea conducerii diviziei de software a companiei, aflată acum sub controlul lui Jony Ive, unul dintre oamenii de încredere ai lui Steve Jobs, care s-a ocupat anterior de design.

Prezentarea de luni are o miză mai ridicată pentru Apple decât în alţi ani, după apariţia unui curent de scepticism şi neîncredere în rândul investitorilor cu privire la abilitatea companiei de a continua ritmul rapid de inovare, de a rămâne o forţă dominantă pe piaţa produselor mobile de comunicare şi de a menţine marjele ridicate de profit cu care şi-a obişnuit acţionarii, transmite MarketWatch.

Acţiunile Apple au scăzut cu 17% de la începutul acestui an. Vineri, Apple a închis în urcare cu 0,8% pe bursa de la New York, recuperând declinul din prima parte a şedinţei datorită unui raport transmis în jurul prânzului de un analist, care crede că grupul ar putea surprinde luni prin lansarea unui iPhone low-cost sau a unei variante îmbunătăţite a iPhone 5.

Entuziasmul generat de noi produse a fost în ultimii ani unul dintre motoarele de creştere ale acţiunilor Apple, însă compania a păstrat tăcerea în ultimele câteva luni, după ce a reîmprospătat în toamna anului trecut aproape toate liniile de produse.

Totodată, Apple este încolţită de competiţia dură de pe piaţa smartphone-urilor, iar strategia de a se baza pe un singur produs, de înaltă calitate, dar cu un preţ pe măsură, pare că a devenit un punct slab pe măsură ce creşte cererea pentu produse mai ieftine. Compania a cedat deja presiunilor pe piaţa tabletelor, lansând în toamna anului trecut iPad mini, o variantă mai mică, mai puţin performantă şi mai ieftină a tabletei Apple.

Noul sistem de operare al Apple pentru dispozitive mobile se va numi cel mai probabil iOS 7. Se anticipează că varianta din acest an va aduce schimbări majore faţă de versiunile anterioare, datorită influenţei lui Jony Ive.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...