Grupul Aquila s-a listat la BVB, în urma celei mai mari Oferte Publice Inițiale derulate pe piața de capital românească

Aquila, cel mai mare jucător de pe piața de distribuție a bunurilor de larg consum cu peste 26 de ani de experiență, a debutat pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB) sub simbolul bursier AQ, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - lun, 29 nov. 2021, 17:51
Grupul Aquila s-a listat la BVB, în urma celei mai mari Oferte Publice Inițiale derulate pe piața de capital românească

Listarea are loc după încheierea cu succes a unei Oferte Publice Inițiale (IPO) în valoare de 367 de milioane de lei (74 de milioane de euro), cea mai mare ofertă publică inițială derulată până în prezent de o companie antreprenorială pe piața de capital românească.

Aquila este a 20-a companie listată anul acesta la Bursă, respectiv a treia pe Piața Reglementată.

„Trendul listărilor la Bursă înregistrat în acest an continuă, chiar și la final de an. Astăzi marcăm listarea Aquila, o companie solidă dintr-un domeniu de activitate esențial pentru fiecare dintre noi. Aquila aduce cu sine la bursă, pe de o parte, opțiunea diversificării portofoliului pentru investitori. Pe de altă parte, marchează cea mai mare Ofertă Publică Inițială a unei companii private din piața de capital românească. Ne bucurăm că fondurile atrase de la investitori în cadrul IPO-ului vor merge spre susținerea dezvoltării companiei și ne mândrim că Aquila intră în rândul companiilor de top, listate la Bursa românească”, a declarat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București.

„Suntem mândri că ne alăturăm astăzi celor mai importante companii listate la Bursa de Valori București. Acest pas important reprezintă următorul capitol al dezvoltării noastre. Din poziția de lider al pieței distribuției, vrem să fructificăm inteligent oportunitățile oferite de piață, de aceea veniturile obținute în urma ofertei de acțiuni vor fi utilizate pentru creștere, consolidare și digitalizare. Vom putea astfel să creștem calitatea serviciilor oferite clienților, mări volumul și gama de produse distribuite, aducând astfel valoare acționarilor noștri. Strategia noastră de dezvoltare încorporează cerințele și recomandările din domeniul sustenabilității și ne permite să ne adaptam modelul de business la un mediu în continuă schimbare”, a declarat Jean Dumitrescu, director Relații cu Investitorii, Aquila.

Aquila a derulat oferta publică pentru majorarea capitalului social în perioada 8 – 16 noiembrie 2021 prin care a vândut 66.666.800 de acțiuni noi la un preț de 5,5 lei/acțiune, atât investitorilor instituționali cât și celor de retail. Compania va folosi cea mai mare parte a fondurilor pentru achiziționarea de companii care dețin branduri importante pe piața bunurilor de larg consum și ale unor companii de distribuție cu portofolii de produse complementare. De asemenea, o parte din fonduri vor asigura capitalul de lucru, digitalizarea operațiunilor, creșterea trasabilității și productivității și dezvoltarea brandurilor proprii. Oferta a fost intermediată de Swiss Capital, iar BRK Financial Group și TradeVille au fost agenți de distribuție.

„Prin listarea Aquila, portofoliul de sectoare economice la Bursa de Valori se lărgește cu sectorul bunurilor de larg consum, sector ce poate prezenta oportunități investiționale in contextul pandemiei actuale. Prin succesul oferte publice primare a Aquila, lider de piața în segmentul distribuției de bunuri de larg consum, speram sa atragem atenția și altor antreprenori locali, cu afaceri de succes, asupra alternativei finanțării și dezvoltării propriilor afaceri cu ajutorul pieței locale de capital”, a spus Olimpiu Blăjuț, director general adjunct Swiss Capital.

Compania a fost înființată în noiembrie 1994, ca entitate specializată în servicii integrate de distribuție de bunuri de larg consum și logistică. Din 2001, firma s-a extins în Republica Moldova prin înființarea companiei de distribuție Trigor AVD. Aquila este în prezent lider de piață în domeniul distribuției bunurilor de larg consum, având 14 centre de distribuție, patru centre logistice, cea mai mare flotă auto de distribuție din România (1.647 de autovehicule), o reţea de 67.000 de puncte de vânzare, o infrastructură de depozitare de 120.000 mp şi o echipă de 3.000 de angajați.

Societatea oferă servicii de distribuție atât în zona retailului tradițional (en-gross, comerț local, farmacii și rețele de farmacii), cât și pentru lanțurile de hypermarketuri și benzinării, precum și HoReCa. Aquila asigură de asemenea și servicii de logistică și transport internațional de mărfuri cu acoperire la nivel european. Compania a dezvoltat și comercializează o serie de produse proprii precum legume și carne congelate, semi-preparate și produse din pește. Echipa Aquila ia în calcul continuarea procesului de dezvoltare a brandurilor proprii intrând și în zona fructelor procesate sau a mâncării sănătoase.

Compania a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de 1,8 miliarde de lei, o creștere de 6% față de 2019. În iunie 2021 Aquila înregistra venituri de 901 milioane lei, o creștere de 15% față de S1 2020. Profitul anului 2020 este de aproape 58,4 milioane de lei, în creștere cu 171% față de anul 2019. În urma ofertei publice, doi dintre acționari dețin calitatea de acționar semnificativ, respectiv Constantin-Cătălin Vasile și Alin-Adrian Dociu cu 33,3% din capitalul social fiecare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare deja măsuri punitive împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI)......
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...