Eurostat: Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană au crescut în luna octombrie. În România au scăzut

Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană şi zona euro au crescut în luna octombrie, în linie cu estimările analiştilor, în condiţiile în care consumatorii au cheltuit mai mult pentru achiziţionarea de produse non-alimentare, în special online, arată datele publicate vineri de Eurostat, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 03 dec. 2021, 19:58
Eurostat: Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană au crescut în luna octombrie. În România au scăzut

Conform acestor date, vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană, în luna octombrie comparativ cu septembrie. Cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Slovenia (13%), Portugalia (2,3%) şi Danemarca (2,2%). În schimb, în România, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 0,4% de la o lună la alta.

Eurostat subliniază că vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de faptul că vânzările de combustibili au crescut cu 1,3%, în timp ce vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 0,6%.

În ritm anual, comerţul cu amănuntul a înregistrat un avans de 1,4% în zona euro şi o creştere de 2,3% în Uniunea Europeană. Chiar dacă majoritatea statelor membre UE au înregistrat o majorare a vânzărilor cu amănuntul în ritm anual, ţările cu cea mai mare creştere a vânzărilor au fost: Slovenia (34,3%), Polonia (12,4%) şi Estonia (11%). În România vânzările cu amănuntul au crescut cu 4,6% în ritm anual în luna octombrie, după un avans de 8,9% în septembrie.

Şi în acest caz, vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de creşterea cu 9% a vânzărilor de combustibili, în timp ce vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 3,8%.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna octombrie 2021, comparativ cu luna precedentă, s-a redus, pe ansamblu, cu 3,3%. Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, afacerile din comerţ au scăzut pe ansamblu în luna octombrie 2021, comparativ cu luna precedentă, cu 0,3%.

De asemenea, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna octombrie 2021, comparativ cu luna octombrie 2020, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 4%. Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2021, comparativ cu luna octombrie 2020, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 5,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă relevantă pentru această funcţie....
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...