Corina Creţu: Salariul minim în România ar ajunge la 3.500 de lei dacă s-ar aplica indicatorul de 60% din salariul mediu brut

Corina Creţu, membru supleant în Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale a Parlamentului European, susţine că deşi directiva salariului minim ar putea fi o povară pentru statele sărace, aceasta poate reduce disparităţile sociale şi că în România salariul minim ar fi de circa 3.500 de lei dacă pentru calcularea acestuia s-ar aplica indicatorul de minim 60% din salariul mediu brut al fiecărui stat membru.
AGERPRES - mar, 07 dec. 2021, 18:42
Corina Creţu: Salariul minim în România ar ajunge la 3.500 de lei dacă s-ar aplica indicatorul de 60% din salariul mediu brut

„Studiile arată că sunt 450 de milioane de cetăţeni ai Uniuni Europene, din care 25 de milioane sunt la limita sărăciei, iar cei mai mulţi sunt în Europa Centrală şi de Est. Sunt oameni care muncesc mai mult de opt ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, deci ar trebui ca din acest salariu să-şi poată asigura traiul de zi cu zi. Tocmai de aceea a fost demarată această dezbatere. Până la votul din Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din Parlamentul European (din 11 noiembrie, n.r.) au avut loc 45 de runde de negocieri şi s-a ajuns la un indicator acceptat de toate statele membre: salariul minim să fie de cel puţin 60% din salariul mediu brut al fiecărei ţări membre. În ceea ce priveşte sumele, la ora actuală salariul mediu brut în România este undeva la 5.300 de lei, iar 60% ar însemna circa 3.500 de lei, ceea ce ar ajuta foarte mulţi oameni să-şi asigure un trai decent. Se vorbeşte, de fapt, despre un salariu corect, echitabil, care să ajute oamenii să-şi asigure măcar cele necesare (…) Deci, această directivă a salariului minim, deşi va fi o povară pentru statele sărace şi guvernele lor, va accelera reducerea disparităţilor sociale”, a declarat, pentru Agerpres, Corina Creţu.

Reacţia europarlamentarului român vine după ce miniştrii cu atribuţii în domeniul ocupării forţei de muncă şi al afacerilor sociale din cadrul UE reuniţi în Consiliu, luni, la Bruxelles au ajuns la un acord asupra mandatului de negociere cu privire la o propunere a Comisiei Europene de legiferare a unor salarii minime adecvate în Uniune.

În urma acestui acord pot începe negocierile dintre cele trei instituţii ale UE – Parlamentul European, care acum două săptămâni şi-a votat poziţia, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană – pentru a conveni un text final.

Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale din Parlamentul European (EMPL) a votat în data de 11 noiembrie raportul asupra propunerii de Directivă privind salariile minime adecvate, proiectul fiind aprobat în cadrul sesiunii PE din 22-25 noiembrie, de la Strasbourg.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...