Controversata reformă agrară susținută de președintele sud-african Cyril Ramaphosa, respinsă de Parlament

Proiectul de lege privind reforma funciară dorită de preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa, care s-a angajat să corecteze ceea se consideră a fi una dintre nedreptăţile legate de deposedarea de terenuri în timpul apartheidului, a fost respins marţi de Parlament, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 07 dec. 2021, 19:23
Controversata reformă agrară susținută de președintele sud-african Cyril Ramaphosa, respinsă de Parlament

Chestiunea redistribuirii terenurilor, cu sau fără compensaţie, este un subiect care produce divizare şi dezbateri pasionate în Africa de Sud.

Proiectul discutat de Parlament priveşte exproprierea de către stat, fără despăgubire, a terenurilor deţinute în majoritate de sud-africani albi, în beneficiul majorităţii negre.

Propunerea de modificare a Constituţiei nu a întrunit majoritatea de două treimi necesară în rândul celor 400 de deputaţi. Ea a fost respinsă cu 204 voturi pentru şi 145 de voturi împotrivă.

La un sfert de secol după căderea regimului rasist alb şi primele alegeri democratice în 1994, trei sferturi din terenurile agricole se află încă în mâinile comunităţii albe, care nu reprezintă decât 8% din cei 59 de milioane de locuitori.

Timp de patru ani, un comitet reprezentativ a analizat această modificare a legii vizând „remedierea unei crime inumane, o crimă împotriva majorităţii africane”, a declarat înainte de vot purtătorul de cuvânt al Congresului naţional african (ANC), partidul la putere, Mathole Motshekga.

Însă formaţiunea lui Ramaphosa s-a confruntat cu opoziţie din toate părţile.

Principalul partid de opoziţie, Alianţa democratică (DA), perceput ca un partid al albilor, a afimat că proiectul încalcă dreptul de proprietare şi creează incertitudine.

„Nu este lucrul de care ţara are nevoie în această perioadă de marasm economic provocat de pandemia de COVID-19”, a declarat Annelie Lotriet, din cadrul DA.

La celălalt capăt al eşichierului politic, partidul radical al Combatanţilor pentru luptă economică (EFF) condus de Julius Malema, care reiterează cu orice prilej în faţa electoratului său majoritar negru promisiunea exproprierilor fără compensaţie, a respins şi el un proiect de lege care, potrivit lui, nu merge destul de departe. „Noi vrem ca statul să fie gardianul pământului”, a declarat el.

Proiectul de lege a suscitat îngrijorări şi în rândul investitorilor şi al companiilor, în special în sectorul minier, în pofida promisiunilor lui Cyril Ramaphosa că întreprinderile nu vor fi afectate.

Sursa foto: flickr.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va continua să reducă dobânzile
BCE va continua să reducă dobânzile
Banca Centrală Europeană va continua să reducă dobânzile pe măsură ce inflaţia încetineşte şi atenţia gardienilor euro se îndreaptă spre creşterea economică fragilă, a declarat......
Curtea de Conturi Europeană: Consumatorii din UE sunt bombardaţi cu tot mai multe menţiuni, logouri, sloganuri, etichete şi nutri-scoruri care pot fi nu numai confuze, ci şi înşelătoare
Curtea de Conturi Europeană: Consumatorii din UE sunt bombardaţi cu tot mai multe menţiuni, logouri, sloganuri, etichete ...
Consumatorii se pot pierde uşor în labirintul informaţiilor de pe etichetele alimentelor, care ar trebui să ajute oamenii ...
5 semne că a venit timpul să vă renovați apartamentul
5 semne că a venit timpul să vă renovați apartamentul
Există câteva semne clare care indică faptul că a sosit momentul să vă renovați apartamentul. Observându-le, puteți ...
Brașovenii de la Allview construiesc un parc fotovoltaic de 25 mil. euro în Ialomița, care va ajunge la Petrom
Brașovenii de la Allview construiesc un parc fotovoltaic de 25 mil. euro în Ialomița, care va ajunge la Petrom
Divizia Renewable EPC by Allview semnează un contract de anvergură în valoare de aproximativ 24,6 milioane de euro, pentru ...