Traficul aerian continuă să fie perturbat la Roissy şi Orly din cauza unei greve

Zeci de zboruri au fost anulate miercuri în aeroporturile pariziene Roissy Charles-de-Gaulle şi Orly şi sunt prevăzute întârzieri din cauza grevei controlorilor de trafic aerian care continuă în Franţa, o revenire la normal fiind aşteptată abia joi, relatează AFP.
Economica.net - mie, 12 iun. 2013, 10:07
Traficul aerian continuă să fie perturbat la Roissy şi Orly din cauza unei greve

„Situaţia ar urma să rămână relativ calmă graţie cererii Direcţiei generale a aviaţiei civile (DGAC) de reducere cu 50 la sută” a numărului de zboruri, situaţie care le-a permis companiilor să anticipeze, a subliniat miercuri dimineaţă un purtător de cuvânt al Aeroporturi Paris (ADP).

„Trebuie să ne aşteptăm la întârzieri în cursul zilei”, a precizat el. „Este important ca pasagerii să nu vină în aeroport fără să se informeze în prealabil la compania lor”, a subliniat el.

Marţi, greva controlorilor de trafic aerian, care se opun liberalizării controlului aerian în Europa, a condus la anularea a aproximativ un sfert din zborurile din Franţa.

Aceasta continuă miercuri, chiar dacă Parisul şi Berlinul au cerut UE să suspende proiectul prezentat în Parlamentul European, dar sindicatul autonom al controlorilor de trafic aerian (SNCTA) a ridicat preavizul pentru joi.

DGAC prevede „o revenire la normal” joi.

Te-ar mai putea interesa și
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM SpA a respins marţi oferta nesolicitată de preluare a UniCredit SpA, spunând că oferta nu a fost convenită în prealabil, este prea scăzută şi ar putea afecta probabil locurile de......
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, ...
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul ...
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson (foto), s-a declarat convinsă, marţi, în plenul Parlamentului ...
Sezamo începe de astăzi livrarea de brazi naturali
Sezamo începe de astăzi livrarea de brazi naturali
Supermarketul online Sezamo anunță anunță că în cepând de astăzi și până pe 23 decembrie va livra brazi naturali ...