Macron vrea regândirea cadrului bugetar al Uniunii Europene, în special în ceea ce privește deficitul bugetar de maximum 3%

Uniunea Europeană trebuie să discute dacă planul de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro este suficient pentru redresarea economică a blocului comunitar în urma pandemiei COVID-19 şi, de asemene,a ''să regândească cadrul bugetar'' definit de criteriile de la Maastricht, în special aplicarea regulii privind deficitul bugetar de maximum 3% din PIB, a estimat joi preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 09 dec. 2021, 20:50
Macron vrea regândirea cadrului bugetar al Uniunii Europene, în special în ceea ce privește deficitul bugetar de maximum 3%

Din cauza crizei sanitare ”am pus între paranteze aplicarea regulilor noastre bugetare”, dar, odată cu reaplicarea acestor reguli, ”nu putem face ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat” şi ”să revenim la cadrul bugetar creat la începutul anilor ’90”, a susţinut Macron la o conferinţă de presă dedicată prezentării priorităţilor preşedinţiei franceze a Consiliului UE din primul semestru al anului viitor.

Înainte de a-l primi vineri într-o vizită pe noul cancelar german Olaf Scholz, preşedintele francez a pledat pentru ”o discuţie strategică” asupra regulilor bugetare europene, fiind de părere că ”trebuie să ieşim din vechile noastre tabuuri şi vechile noastre fetişuri”.

”Problema nu este de a fi pentru sau împotriva 3%. Aceasta este depăşită”, a explicat preşedintele francez cu privire la regula din criteriile de la Maastricht care impune statelor zonei euro să-şi menţină deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB.

”Problema este cum articulăm seriozitatea bugetară şi convergenţa între europeni cu o ambiţie care este indispensabilă pentru noi toţi”, a continuat el, dând de înţeles că doreşte prin această revizuire stimularea investiţiilor, sens în care a menţionat că regulile bugetare europene ar trebui, de exemplu, să stimuleze investiţiile în sectorul digital.

UE are nevoie de un răspuns economic cu o prioritate, aceea de ”a face Europa un mare continent al producţiei, inovaţiei şi creării de locuri de muncă”, a sintetizat Macron, adăugând că aceste chestiuni vor fi discutate la un summit european special pe care preşedinţia franceză a Consiliului UE îl va găzdui pe 10-11 martie.

Cât despre planul european de relansare post-pandemie în valoare de 750 de miliarde de euro, preşedintele francez a susţinut că s-ar putea ca UE să aibă nevoie şi de alte pachete de acest fel pentru a-şi reveni în urma pandemiei, iar acest subiect, în opinia sa, nu ar trebui să fie unul tabu.

Totuşi, la acest capitol Franţa s-ar putea lovi de opoziţia ţărilor nordice, precum Germania şi Olanda, care nu s-au arătat favorabile unor mecanisme permanente de constituire de datorie comună.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...