Cifra de afaceri a CIEL România a crescut cu 15% în 2021, un an de consolidare a poziției sale pe piața de inteligență artificială

CIEL România, unul dintre cei mai importanți producători de software pentru afaceri, a anunțat vineri că va încheia anul 2021 cu o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro, în creștere cu 15% față de anul anterior. Principalii factori de creștere sunt cererea ridicată pentru sistemul ERP și pentru soluția de salarizare în cloud, lansarea de soluții de automatizare și lansarea unui soft complet pentru start-up-uri.
Ion Dobreanu - vin, 10 dec. 2021, 16:47
Cifra de afaceri a CIEL România a crescut cu 15% în 2021, un an de consolidare a poziției sale pe piața de inteligență artificială

Strategia companiei în 2021 a fost să repoziționeze softurile din portofoliu și să accentueze plusul de valoare al acestora pe segmentul de piață middle range.

”Ne-am propus să ascultăm antreprenorii și să venim cu soluții pragmatice pentru afacerile lor. Am adus soluții de automatizare a proceselor în mijlocul proceselor lor de business, ajutându-i să înțeleagă că automatizările pot rezolva o parte importantă din blocajele cauzate de criza de resurse umane. În acest context, profitul nostru s-a dublat, însă noi investim constant în produse noi, direcții noi, tehnologii moderne, inteligență artificială și automatizări. De asemenea, am trecut printr-un proces de reorganizare internă a echipelor. Plin de provocări, 2021 a fost pentru CIEL România un an cu rezultate bune pe toate planurile, dar, mai important, un an de pregătire pentru direcția și strategia care vor fi implementate în 2022”, a declarat Roxana Epure (foto), managing partner CIEL România.

Pentru anul viitor, managerul prognozează o creștere a numărului de clienți noi, deci și o creștere a ponderei procentuale a acestora în cifra de afaceri a companiei.

”Așteptările noastre sunt să obținem un avans de 30% al cifrei de afaceri, precum și al profitului, ca o consecință a acțiunilor de pregătire de anul acesta. Avem planuri foarte ambițioase pentru 2022 și le vom comunica la momenul oportun. În acest an ne-am repoziționat, ne îndreptăm către piața middle range, deoarece acolo am văzut oportunități de dezvoltare și acolo softurile noastre aduc cel mai mare plus de valoare”, a mai spus Epure.

Totodată, managerul estimează că în anul viitor numărul angajaților se va mări cu aproximativ 20%, ca urmare a investiției în proiecte noi. Compania se adaptează trendurilor din industrie și pe fondul tendinței accentuate de work from home, colaborează cu dezvoltatori software din orice oraș din România.

În 2021 numărul companiilor abonate la softurile și serviciile CIEL a depășit 5.000, însă numărul utilizatorilor care nu au abonamente anuale, însă folosesc de ani buni softurile CIEL depășește cifra de 10.000. Industriile din rândul cărora au provenit cei mai mulți clienți CIEL în 2021 au fost producție și retail, cu o creștere de 30% față de anul trecut.

Cele mai vândute soluții software în acest an au fost CIEL ERP, care a înregistrat o creștere de 30% în cifra de afaceri, softul de salarizare și administrare de personal CIEL Salarii, care a obținut o creștere record de 1.000%, dar și soluții de automatizare și softul CIEL Start pentru firmele mici și start-up-uri.

”CIEL ERP a fost un soft foarte solicitat în acest an, în care antreprenorii români au luat decizii argumentate cu cifre. Totuși, sunt mulți care așteaptă deciziile guvernului (referitoare la PNRR) pentru a investi în digitalizare. Ei trebuie să știe că, totuși, mediul de business evoluează constant și concurența lor investește în dezvoltare și că acești timpi morți de așteptare și tendința de a amâna automatizarea de procese înseamnă pierderi uriașe. În ceea ce privește CIEL Salarii, deși România nu e neapărat pregătită pentru salarizare în cloud, creșterea a fost cu 1.000% pentru acest produs deoarece experții în salarizare au înțeles că viitorul înseamnă mobilitate, interfață intuitivă și siguranța că din punct de vedere legislativ au tot ce le trebuie la îndemână”, a explicat Roxana Epure.

De asemenea, în 2021, CIEL România a avut un avans considerabil pe piața de inteligență artificială, integrând în softurile sale soluții de automatizare, care automatizează operațiuni de business, task-urile repetitive manuale fiind realizate în minute, nu ore, iar angajații fiind eliberați pentru activități mai creative și mai valoroase profesional atât pentru cariera lor, cât și pentru firma în care lucrează. Soluțiile de automatizare, care sunt dedicate companiilor medii și mari, au avut cereri în creștere cu 25% în ultimele 6 luni.

Pentru firmele mici sau start-up-uri, a fost lansat softul CIEL Start, soft integrat, complet, care realizează toate operațiunile din aceste tipuri de business. Softul a fost conceput pentru a ajuta firmele mici să țină pasul cu evoluția digitalizării din piață, să rămână competitive și să economisească, atât prin funcționalități, cât și prin costul propriu-zis de sub 100 euro pe an. Având un cost accesibil pentru orice antreprenor, softul CIEL Start a înregistrat o cerere dublă de la lună la lună.

Despre CIEL România

Fondat în anul 1991 CIEL România, dezvoltatorul primului ERP cu inteligenţă artificială, este unul dintre cei mai mari producători de softuri pentru antreprenori şi contabili, create prin tehnologii moderne şi actualizate la zi în funcţie de schimbările legislativ-fiscale. Adresate companiilor mari şi medii, softurile CIEL România sunt folosite cu precădere în retailul online, retailul tradiţional, producţie, distribuţie şi servicii, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de timp şi a optimiza procesele şi previziunile de business. CIEL România are peste 7.000 de clienți, cu o medie de cinci useri per companie.

Te-ar mai putea interesa și
Vremuri complicate. Val de concedieri în Europa cauzate de cererea slabă
Vremuri complicate. Val de concedieri în Europa cauzate de cererea slabă
Condițiile economice dificile și cererea în scădere pentru multe produse au forțat companiile din întreaga Europă să înghețe angajarea sau să reducă locurile de muncă....
Piața globală de observare a Pământului va depăși 8 miliarde de dolari până în 2033
Piața globală de observare a Pământului va depăși 8 miliarde de dolari până în 2033
Piața globală de observare a Pământului (EO) este pe cale să depășească 8 miliarde de dolari până în 2033, de ...
Producătorul de componente auto Valeo reduce numărul de locuri de muncă și închide două unități din Franța
Producătorul de componente auto Valeo reduce numărul de locuri de muncă și închide două unități din Franța
Producătorul francez de componente auto Valeo, cu activități și în România, a anunțat desființarea a aproximativ ...
Cod galben de ninsori în zonele de munte din 11 judeţe, până sâmbătă dimineaţa
Cod galben de ninsori în zonele de munte din 11 judeţe, până sâmbătă dimineaţa
Zonele din munte din 11 judeţe se vor afla sub Cod galben de ninsoare şi strat de zăpadă consistent în următoarele ...