După 104 ani, e gata. Podul Calafat-Vidin se deschide oficial de astăzi

Podul de un sfert de miliard de euro, al doilea care va lega România de Bulgaria, va fi inaugurat oficial astăzi. Taxa de tranzit va fi de şase euro, pentru autoturisme.
Economica.net - mie, 12 iun. 2013, 21:04
După 104 ani, e gata. Podul Calafat-Vidin se deschide oficial de astăzi

Autorităţile române şi bulgare vor inaugura astăzi, 14 iunie, al doilea pod peste Dunăre, între oraşele Calaft şi Vidin, la 104 ani după ce a apărut pentru prima dată ideea unui pod în această zonă şi la 13 ani de când cele două state au semnat acordul pentru construirea lui.

Podul va avea două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costurile construcţiei, care până în anul 2011 erau estimate la circa 225 de milioane de euro, vor depăşi cel mai probabil 250 milioane de euro la final.

Proiectul a beneficiat de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Contribuţia României a fost de circa 33 de milioane de euro.

Costruit de firma spaniolă FCC, podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia). Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual podul Calafat-Vidin.

Podul va fi traversat contra unei taxe, care va fi încasată de o companie deţinută de stalele român şi bulgar.  Taxa percepută pentru traversarea noului pod va fi de 6 euro în cazul autoturismelor, dar ajunge la 37 de euro pentru camioanele cu patru şi mai multe axe – 37 euro. Pietonii şi bicicliştii vor traversa gratuit noul pod.

În momentul de faţă, România şi Bulgaria sunt legate de un singur pod pe toată lungimea porţiunii comune a Dunării – 470 km. Acesta se află între Giurgiu şi Ruse şi a fost inaugurat în anul 1954, având doar o singură bandă pe sens.

Bulgarii sunt sceptici

În Bulgaria oamenii sunt sceptici că noua construcţie le va îmbunătăţi viaţa, potrivit unei relatări a corespondentului Agerpres din ţara vecină, publicată de agenţia de presă din România zilele trecute.

“Vidinul este în colţul hărţii. De ani de zile este şi în colţul economiei bulgare, ocupând ultimele locuri în topurile locurilor de muncă, naşterilor şi investiţiilor. Prin Vidin ar trebui să fie cea mai scurtă legătură cu centrul şi vestul Europei, dar practic oraşul este greu accesibil. De aceea, nici podul de peste Dunăre între Vidin şi Calafat nu va aduce o revoluţie în dezvoltarea oraşului” scria Agerpres citând cotidianul sofiot Capital.

“Drumul de la Sofia la Vidin cu un autoturism modern şi cu respectarea tuturor restricţiilor îl parcurgem în patru ore; la întoarcere avem nevoie de puţin peste trei ore pentru că am avut noroc cu traficul” – scrie autorul articolului. “Drumul E79 este, în general, întreţinut bine după criteriile bulgăreşti, dar acesta a fost proiectat de mult şi pur şi simplu nu are capacitatea să suporte un trafic intens. Unele porţiuni din drum sunt greu de traversat de tiruri, iar în oraşul Vraţa trebuie să faci un slalom printre gropi.

Starea drumului ne afectează grav – transportatorii au un tarif mai mare pentru Vidin şi zonă, afirmă Ivailo Todorov din compania locală Izostroy care operează în domeniul construcţiilor. Chiar dacă distanţa între Sofia şi Vidin este de doar puţin peste 200 kilometri, sunt multe curbe şi porţiuni înguste unde trebuie să reduci viteza, ceea ce ridică consumul de combustibil. Un camion cu materiale de construcţie are nevoie de cel puţin patru ore şi jumătate ca să ajungă de la Sofia la Vidin” se mai arată în relatarea Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...