Indonezia: Seism cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter

Un seism cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter a lovit marţi estul Indoneziei, informează AFP.
AGERPRES - mar, 14 dec. 2021, 06:42
Indonezia: Seism cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter

Un seism cu magnitudinea 7,3 s-a produs marţi în estul Indoneziei provocând scene de panică în rândul rezidenţilor, care şi-au părăsit în grabă locuinţele, însă o alertă de tsunami emisă iniţial a fost ulterior ridicată, informează AFP.

Nu au fost semnalate victime sau pagube materiale importante până la această oră în regiunile unde a fost resimţit seismul, dar autorităţile au făcut apel la prudenţă, scrie Agerpres. .

Seismul, la o adâncime de 18,5 kilometri, a avut loc la ora 03:20 GMT la nord de Insula Flores, în marea cu acelaşi nume, la circa 100 de kilometri de oraşul Maumere, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

”Eram pe un câmp. Oamenii, panicaţi, au început să o ia la fugă. Încă mi-e frică”, a povestit Nuraini, un locuitori din Insula Adonara, din regiunea Flores Est.

”În regiunile cele mai apropiate de epicentru (…), nu s-au produs pagube”, a declarat pentru Metro TV Antonius Hubertus Gege Hadjon, responsabil al districtului Flores Est. Dar ”când s-a produs cutremurul, toată lumea a fugit din locuinţe”.

Oamenii şi-au părăsit în grabă locuinţele, precum şi ambuteiaje de motociclete şi vehicule îndreptându-se spre regiunile mai înalte.

Un seism cu magnitudinea 7,3 s-a produs marţi în estul Indoneziei provocând scene de panică în rândul rezidenţilor, care şi-au părăsit în grabă locuinţele, însă o alertă de tsunami emisă iniţial a fost ulterior ridicată, informează AFP.

Nu au fost semnalate victime sau pagube materiale importante până la această oră în regiunile unde a fost resimţit seismul, dar autorităţile au făcut apel la prudenţă.

Seismul, la o adâncime de 18,5 kilometri, a avut loc la ora 03:20 GMT la nord de Insula Flores, în marea cu acelaşi nume, la circa 100 de kilometri de oraşul Maumere, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

”Eram pe un câmp. Oamenii, panicaţi, au început să o ia la fugă. Încă mi-e frică”, a povestit Nuraini, un locuitori din Insula Adonara, din regiunea Flores Est.

”În regiunile cele mai apropiate de epicentru (…), nu s-au produs pagube”, a declarat pentru Metro TV Antonius Hubertus Gege Hadjon, responsabil al districtului Flores Est. Dar ”când s-a produs cutremurul, toată lumea a fugit din locuinţe”.

Primele imagini obţinute din regiunea afectată arată indonezieni părăsindu-şi în grabă locuinţele, precum şi ambuteiaje de motociclete şi vehicule îndreptându-se spre regiunile mai înalte.

Cutremurul a avut loc la ora 3.20 GMT în Marea Flores, la circa 112 kilometri nord-vest de oraşul Larantuka, la o adâncime de 12 kilometri.

Încă nu au fost comunicate date despre numărul de morţi, răniţi sau pagube materiale.

Ştirea se actualizează.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală

Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment

Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an

Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream

Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...