Volkswagen caută loc pentru două uzine de baterii în Spania și Europa de Est

În planul său de investiții pentru următorii cinci ani, grupul Volkswagen a prevăzut și construcția a două noi uzine de baterii, iar zonele vizate sunt Spania și estul Europei.
Robert Stan - mar, 14 dec. 2021, 08:02
Volkswagen caută loc pentru două uzine de baterii în Spania și Europa de Est

Grupul german Volkswagen, cel mai mare producător european de autovehicule, a anunțat că va crea o nouă subsidiară care va avea responsabilități în domeniul producției de baterii pentru mașini electrice.

În încercarea de a deveni și cel mai puternic producător mondial de vehicule electrice, Volkswagen AG a decis construirea în Europa a nu mai puțin de șase uzine producătoare de baterii pentru astfel de mașini. Pentru două dintre acestea au fost anunțate deja și locurile de amplasare, Germania și Suedia, iar pentru alte două sunt căutate zone avantajoase în Franța, și/sau Portugalia. Ele are trebui să devină funcționale în 2026.

Ultimele două uzine de baterii se află încă în discuție și pentru amplasarea lor se desfășoară negocieri cu autorități din Spania și Europa de Est, în această din urmă zonă fiind favorite Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria. România nu pare a se afla pe lista marelui producător auto german.

„După cum știți, ceea ce trebuie luat în considerare pentru o decizie sunt condițiile din respectivele țări, mediul economic, strategia de mobilitate electrică și subvențiile”, a declarat un purtător de cuvânt al Volkswagen AG. Este cert însă că uzinele cinci și șase ar trebui să fie funcționale în 2030.

Săptămâna trecută, șefii Volkswagen au anunțat un plan de investiții de 159 de miliarde de euro care se va derula în următorii cinci ani.

În acest context, cheltuielile pentru vehiculele electrice vor crește cu aproximativ 50%, până la 52 de miliarde de euro. Conform prognozelor Volkswagen, până în 2026 aproximativ un sfert din totalul vânzărilor va fi reprezentat de vehicule electrice.

„Devenim un producător de baterii, un administrator de infrastructură de încărcare, software-ul joacă un rol mai dominant… dezvoltăm noi afaceri cu o dimensiune incredibilă pentru noi”, a explicat Herbert Diess, reconfirmat în funcția de CEO al grupului, adăugând că așteptările sale sunt ca Volkswagen să genereze venituri de 20 de miliarde de euro până în 2030 numai din divizia sa de baterii.

Citește și:

– Schimbări majore la vârful grupului Volkswagen

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...