Devii mai rapid client Hidroelectrica? Compania a semnat contractul pentru digitalizarea contractării

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, și furnizorul care are de departe cel mai mic preț pentru consumatorii casnici, a atribuit contractul prin care își va digitaliza operațiunile de contractare.
Mihai Nicuţ - mar, 14 dec. 2021, 17:19
Devii mai rapid client Hidroelectrica? Compania a semnat contractul pentru digitalizarea contractării

Compania R Systems Computaris Europe SRL, este ofertantul câștigător al contractului “Digitalizarea interacțiunilor cu clienții în procesul de contractare și în derularea contractului de furnizare”, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice.

Compania, controlată de o companie britanică cu același nume, a câștigat contractul cu Hidroelectrica oferind 129.000 de euro, fiind singura care a depus oferta. Contractul a fost atribuit în data de 3 decembrie și a fost încărcat în SEAP în 13 ianuarie.

Hidroelectrica a solicitat aceste servicii printr-un anunț de participare publicat în SEAP la finalul lunii septembrie. Iată ce a scris atunci în anunț:

“Obiectivul general al prezentei achiziții este de a realiza un cadru structurat prin care Hidroelectrica să interacționeze eficient cu viitorii clienți și cu clienții contractați, atât sub aspectul solicitărilor în procesul de contractare cât și sub aspectul solicitărilor venite ca urmare a derulării contractului de furnizare, care să poată fi auditabil din punct de vedere al indicatorilor de calitate impuși de către ANRE și care să ofere clienților viitori și contractați un suport digital, atât pentru procesul de contractare cât și pentru cele mai frecvente solicitări aparute în derularea contractului de furnizare.

Se dorește ca abordarea tehnologică să aibă în vedere migrarea dinspre canalul de primire via e-mail către un canal asincron bazat pe webapp pentru cele doua mari procese pentru clienții cu competențe digitale medii, respectiv către un canal sincron pentru cei cu competențe digitale ridicate, astfel încat aceste noi canale să vizeze un grad mare de adresabilitate, dincolo de audiența curentă, pe de o parte, respectiv care pot aduce un scor bun în ceea ce priveste indicatorii de calitate ce urmează a fi monitorizati de catre ANRE incepand cu 2022, pe de alta parte”.

Hidroelectrica are o ofertă de doar 0,25 lei/kWh, preț al energiei active, fix pe un an, pentru casnicii care doresc să-i devină clienți. Oferta, care inițial expira la finalul acestui an, a fost prelungită, în aceleași condiții, până la finalul lunii martie. Este cea mai bună ofertă pentru clienți casnici existentă acum în România.

Compania a fost însă amendată în repetate rânduri de ANRE pentru că nu reușește să finalizeze procedura de contractare – sunt foarte multe solicitări, iar compania nu este specializată în furnizarea către un număr mar de clienți – în termenul legal de 21 de zile.

Compania a intrat pe segmentul de furnizare de energie pentru clienți casnici la începutul anului și avea, la finalul lui septembrie, 19.171 de clienți casnici, un număr mic față de solicitări.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, 100% verde, și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea. Compania este controlată de statul român, cu unic acționar minoritar Fondul Proprietatea.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...