Una dintre cele mai importante companii de taximetrie din Paris, G7, a anunțat că suspendă utilizarea modelului Tesla Model 3 din flota sa pentru o perioadă neterminată după ce un astfel de vehicul a fost implicat într-un accident grav din care au rezultat un deces și 20 de persoane rănite.
Vestea despre tragedie a ajuns și la Ministerul francez la Transporturilor, șeful instituției anunțând că, deocamdată, nu există indicii că accidentul a avut drept cauză o problemă tehnică a mașinii.
„Nu există elemente care să ne facă să credem că accidentul a fost cauzat de o problemă tehnică”, a declarat ministrul Transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, la radio RMC.
În acest context, Tesla nu a oferit informații, însă este cert că producătorul auto american colectează date detaliate de la senzorii și camerele de pe vehiculele sale. Astfel de date au fost folosite în trecut pentru a contesta afirmațiile potrivit cărora accidentele au fost cauzate de echipamente defecte.
Mai mult chiar, directorul adjunct al G7, Yann Ricordel, a afirmat că din discuțiile cu Tesla nu a reieșit că mașina ar fi abut vreo problemă tehnică.
Oficialul firmei de taximetrie, a explicat că accidentul a avut loc în timp ce un șofer de taxi aflat în afara serviciului își ducea familia la restaurant. Șoferul a încercat să frâneze, însă mașina a accelerat.
O sursă din poliție a declarat pentru Reuters că mașina, care se oprise la culoarea roșie a unui semafor, a accelerat brusc lovind și târând cu ea un biciclist care mai târziu a decedat.
Citând declarațiile șoferului, poliția din Paris a menționat și că acesta a încercat fără succes să oprească vehiculul direcționându-l către obstacolele din jur.