Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj dominat de tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea

Bursa de la Bucureşti a coborât cu 0,64% în prima parte a şedinţei de joi, consemnând a doua zi consecutivă de scădere, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, iar tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au asigurat peste 80% din rulaj.
Economica.net - joi, 13 iun. 2013, 11:13
Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj dominat de tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea

Întrucât cei mai mulţi investitori nu au intrat la tranzacţionare, rulajele au continuat să fie reduse pentru majoritatea acţiunilor. Astfel, tranzacţii de peste 50.000 de lei au înregistrat acţiunile emise doar de 9 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 10,2 milioane lei (2,2 milioane euro), valoare cu aproape 80% peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 5,7 milioane lei (1,2 milioane euro). Peste 80% din lichiditatea de joi a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea, de aproape 8,5 milioane lei, sumă din care 4,5 milioane lei reprezintă valoarea unui deal.

Tranzacţia negociată a fost realizată la preţul de 0,64 lei, similar ultimei cotaţii de miercuri, iar pe piaţa principală preţul a crescut cu 0,23%, la 0,6415 lei.

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu aproape 1%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,56% sub închiderea de miercuri.

Indicele extins BET-XT a coborât cu 1,01%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,9% sub nivelul şedinţei precedente.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 0,69%.

O tranzacţie negociată a fost realizată şi cu acţiuni Banca Transilvania, pentru 664.000 de lei, la un preţ cu 1,64% sub închiderea de miercuri. Pe piaţa principală, titlurile băncii au scăzut cu 1,56%, la 1,201 lei, pe un rulaj de numai 60.000 de lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în coborâre cu până la 1,7%, linia fiind urmată şi de pieţele din Europa Centrală şi de Est, care erau în scădere cu până la 1,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Comerțul cu ridicata a pierdut 1,8% în primele noua luni
Comerțul cu ridicata a pierdut 1,8% în primele noua luni
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din acest an, faţă de perioada 1 ianuarie -30 septembrie......
Călin Georgescu: Vor dispărea pensiile speciale. Orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească pentru deciziile sale
Călin Georgescu: Vor dispărea pensiile speciale. Orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul său îi vizează pe micii producători, „sclavul salariat cocoşat de credite, vânzătorul de la hipermarketul străin”
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau ...