OMS confirmă că persoanele vaccinate sau trecute prin boală se pot infecta cu noua variantă Omicron

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat luni evidenţa clară că persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau cele care au trecut prin boală se pot infecta cu noua variantă Omicron, a cărei răspândire se accelerează în lume, relatează EFE şi AFP, citate de Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 dec. 2021, 21:23
OMS confirmă că persoanele vaccinate sau trecute prin boală se pot infecta cu noua variantă Omicron

La o conferinţă cu reprezentanţii presei internaţionale de la Geneva, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus (foto), a declarat că informaţia care se analizează în ce priveşte Omicron arată că această variantă circulă mai rapid decât celelalte şi că „este probabil ca aceia vaccinaţi şi cei care s-au vindecat de COVID-19 să se infecteze sau să se reinfecteze”.

Şeful OMS a îndemnat la o conştientizare a acestei situaţii, când mai rămân câteva zile până la sărbătorile de sfârşit de an, subliniind că este mai bine să renunţăm azi la festivităţi, pentru ca „mâine” să putem „celebra viaţa”.

„Ne-am săturat de această pandemie. Vrem să petrecem mai mult timp alături de familia noastră”, însă pentru a-i proteja pe ei, trebuie să ne protejăm înainte pe noi, acest lucru înseamnă în unele cazuri să renunţăm la evenimente”, a spus directorul OMS.

În mijlocul celui de-al 5-lea val care afectează numeroase ţări şi apariţiei noii variante Omicron, Tedros şi-a exprimat dorinţa ca „2022 să fie anul în care să punem capăt pandemiei”.

„Dacă vrem să punem capăt pandemiei anul viitor, trebuie să punem capăt accesului inegal la vaccinuri şi să reuşim ca 70% din populaţia fiecărei ţări să fie vaccinată până la mijlocul anului viitor”, a precizat el.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...