Primul producător de autobuze electrice din România. BMC Truck&Bus va produce, lângă București, cu un gigant din China

Compania BMC Truck&Bus SA va produce, începând cu anul 2022 , autobuze electrice la Ciorogârla, lângă București, într-un parteneriat cu Zonson Smart Auto Co LTD, o subsidiară a gigantului chinez ZTE, România urmând să aibă astfel primul producător de autobuze electrice.
Şerban Buşcu - mar, 21 dec. 2021, 22:09
Primul producător de autobuze electrice din România.  BMC  Truck&Bus va produce, lângă București, cu un gigant din China

Într-o  primă fază, 200 de unități  vor  ieși anual din fabrică, pentru ca, ulterior,  livrările să se ridice la  aproximativ 500 de unități pe an, potrivit oficialilor fabricii românești . Partenerul chinez oferă soluția electrică pentru autobuz și integrarea, produsul va fi însă unul românesc, fabricat în România.

Autobuzele electrice fabricate de BMC Truck & Bus și ZTE vor  alimenta atât   piața românească cât și  cea europeană, dar și alte zone mai îndepărtate din lume ,  Romania urmând a deveni astfel exportator de autobuze electrice .

Autobuzul va fi comercializat sub marca  Euro BUS DIAMOND , o marcă cunoscută deja pe piața locală,   în varianta diesel ,  care a și câștigat  mai multe licitații în România .  Cum însă dieselul este un subiect încheiat la nivel european, autobuzul Euro Bus Diamond  a virat către soluția electrică.

“ Viitorul în materie de mobilitate este electric , iar ZTE are experiența producerii a mii de autobuze electrice anual .  Este stiut , China este mult  avansată în acest domeniu. Prototipul noului autobuz electric produs în România va fi  finalizat    undeva  în martie-aprilie 2022, apoi va merge pentru licențiere la Registrul Auto Român, iar la sfârșitul verii, începutul toamnei anului viitor,  va începe producția  de linie” , precizeaza Silvia Colacea , Director Executiv al SC BMC Truck & Bus SA .

“Noi analizam  din 2018  piața europeană  în scopul evidențierii de oportunități de afaceri. România ajunsese în atenția noastră, având în vedere moștenirea industrială bogată , mulții producători de componente auto, un parc de mijloace de transport în comun învechit care trebuia înlocuit dar și proximitatea față de piețele din Vest și Turcia. La sfârșitul anului 2018, am identificat compania  BMC Truck&Bus, care avea deja o fabrică de autobuze lângă București, așa că ideea parteneriatului a venit normal. Acum parteneriatul este concretizat, vom lucra împreună pentru a produce si  vinde EuroBUS Diamond  – marcă românească , Powered by ZTE, în România și la export”, spune, la rândul său, Li Senjian, Oversea Regional Director al Zonson Smart Auto Corporation. Această companie este o subsidiară a holding-ului ZTE care se ocupă de producția, livrarea și integrarea de soluții pentru autobuze electrice,  cu exporturi în Coreea de Sud, Kazakhstan, Germania, Ungaria, Grecia, Italia și Emiratele Arabe Unite si Anglia

EuroBUS Diamond electric va fi produs, până în 2024, în toate versiunile de lungime cerute de piață, adică 12 metri, 8,5m, 6m și 18 m(cu burduf). investiția este pana acum  undeva la 25  milioane euro, Linia de productie există deja –  cea pentru modelul diesel, însă aceasta trebuie adaptată pentru productia de autobuze electrice  ( utilaje  noi , o hală nouă ), ceea ce  înseamnă circa 5 milioane euro, afirmă Colacea,  iar din primăvara lui 2022, încep angajările. În prima faza, vor fi angajate aproximativ 150 de persoane.

Întreaga investiție de la Ciorogârla, din 2002 și până în prezent, este de circa 25 de milioane de euro. Aceasta include liniile de producție, de service și sediul administrativ.

 

BMC Truck&Bus a câștigat  deja mai multe licitatii în România cu autobuzele electrice ZTE(ca dealer), ultimele fiind  de 150 de 151 de unități la Ministerul Dezvoltării, care face achiziții pentru mai multe primării din țară.

România nu are încă un producător de autobuze electrice, iar fabrica  din Ciorogârla urmeaza sa fie prima  fabrica de autobuze electrice din Romania. Nici în Europa nu sunt prea mulți producatori de autobuze electrice , Bătrânul Continent abia acum adaptându-se pentru “revoluția electricului”.  În acest timp, în China  funcționează deja peste 430.000 de autobuze electrice, din 450.000 cât este estimarea pentru toate țările lumii.

BMC Truck&Bus este un producător și distribuitor de autobuze cu o facilitate de producție la Ciorogârla, lângă autostrada București-Pitești, controlat de familia Kilic,  ai carei membrii sunt și cetățeni români.

În 20 de ani, vânzările de autobuze și camioane ale BMC s–au ridicat la  peste 4.000 de unități.

ZTE este un holding gigant din China   ce reunește   zeci de firme din domeniul tehnologiei, și cu ramificații în multe sectoare industriale, cu o cifra de afaceri anuală de  peste 16 miliarde de dolari. Printre activiățile sale se numără producerea de baterii, mașini și mijloace de transport în comun electrice. ZTE este pe  locul 4 în lume în domeniul telecomunicațiilor, în ceea ce privește portofoliul de clienți.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...