Despăgubire record de 5,3 mil. euro platită de BAAR pentru un accident produs de un şofer român în străinatate. Avea poliţă RCA/Carte Verde la City Insurance

Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) a achitat cea mai mare despăgubire în străinatate din istoria sa, de peste 5,3 milioane euro, drept consecinţă a unui accident rutier produs în 2018 în Franţa de un şofer român care conducea un ansamblu cap tractor-semiremorcă, asigurat RCA/Carte Verde la compania City Insurance, potrivit unui comunicat.
AGERPRES - joi, 23 dec. 2021, 15:14
Despăgubire record de 5,3 mil. euro platită de BAAR pentru un accident produs de un şofer român în străinatate. Avea poliţă RCA/Carte Verde la City Insurance

„Este vorba de peste 5,3 milioane euro din care cea mai mare parte reprezintă despăgubiri pentru cheltuieli de spitalizare, pierderi de venit, asistenţă medicală, adaptarea locuinţei s.a. la care se mai adaugă o rezervă de daune rămasă de 4,5 milioane euro, astfel încât despăgubirea finală se va ridica la aproximativ 9,8 – 10 milioane euro. Tot în acest caz, înainte de retragerea autorizaţiei de funcţionare, City Insurance mai plătise despăgubiri în cuantum total de 207.000 euro”, se menţionează în comunicat, scrie Agerpres.

Potrivit rezultatului investigaţiei demarată de poliţie, şoferul ansamblului cap tractor şi semiremorca conducea cu o viteză peste limita maximă admisă pentru acea porţiune de drum (89 km/h în loc de 70 km/h).

Conform sursei citate, accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală gravă a două femei, precum şi cu avarierea totală a autoturismului care circula regulamentar. În urma impactului, una dintre femei a fost diagnosticată cu tetraplagie la nivel neurologic C4 şi grad de invaliditate 85% în timp ce cea de-a doua a suferit multiple leziuni corporale.

Reprezentanţii BAAR susţin că vinovăţia a fost stabilită prin documentaţia emisă de autorităţile din Franţa, iar pretenţiile de despăgubire achitate de BAAR s-au soluţionat pe cale amiabilă. Menţionăm că, spre deosebire de alte ţări, legislaţia din Franţa nu prevede limite de răspundere la asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) pentru vătămări corporale, răspunderea fiind nelimitată.

„În acest context, trebuie subliniat faptul că BAAR, în calitate de birou naţional şi în conformitate cu Regulamentul General al Consiliului Birourilor, document care guvernează modul de funcţionare a Sistemului Carte Verde, a preluat obligaţia de plată a despăgubirii pentru accidentele produse în străinatate de vehicule înmatriculate în România asigurate RCA/Carte Verde de City Insurance”, se mai precizează în comunicat.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) este o asociaţie profesională care are ca membri toate societăţile de asigurare autorizate să practice, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA).

Te-ar mai putea interesa și
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
O variantă de echipă sprijinită de General Motors pentru a intra în Formula 1 drept cea de-a 11-a echipă în sezonul competiţional 2026 este foarte probabil să reuşească după ce a fost......
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
60.000 de tone de ciocolată procesează anual România în acest moment, în creștere față de anii trecuți. Dar experții ...
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri ...
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...