Produse tradiţionale româneşti, promovate în Germania

Nouă producători de produse tradiţionale româneşti participă la misiunea economică organizată în perioada 11-16 iunie la Ulm, Germania, având incluse în program, printre altele, prezentări de produse alimentare, artizanat şi vinuri, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, remis vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 14 iun. 2013, 13:15
Produse tradiţionale româneşti, promovate în Germania

Reprezentanţii companiilor participante la misiune (Comnilis Prod, Cosm Fan Carmangerie, Agro Cosm Fan, Marama Musceleană, Nicoratex, Domeniile Săhăteni, Taf Presoil, Gherda Management, Boromir Ind) s-au întâlnit cu reprezentanţii comunităţii şvabilor din Ulm, ai mediului de afaceri local şi regional, precum şi cu cei ai autorităţilor locale, stabilind bazele unor viitoare parteneriate.

Cu această ocazie a avut loc o degustare de vinuri şi a fost făcută o amplă expunere a ofertei turistice a României. De asemenea, au fost prezentate oportunităţile de investiţii în România, companiile româneşti apreciind susţinerea autorităţilor locale şi regionale pentru accederea lor pe piaţa din landul Baden-Wurttemberg.

Misiunea economică română la Ulm a fost organizată de Ministerul Economiei, APAR şi APEV, în parteneriat cu primăria oraşului Ulm, Biroul Dunării, constituit în cadrul Strategiei Dunării şi Donauband, Asociaţia germano-română din Ulm.

Volumul total al schimburilor comerciale cu landul Baden-Wurttmemberg în anul 2012 a depăşit 3 miliarde euro, din care exporturile româneşti au fost de aproximativ 2,3 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Operatorul aerian franco-olandez Air France-KLM este în negocieri pentru a prelua o participaţie de 20% în compania aeriană spaniolă Air Europa, a anunţat publicaţia El Economista, citând......
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu a anunțat că va începe procedurile pentru suspendarea TikTok pe teritoriul României, ...
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil, distribuitor de carburanţi și unicul dezvoltator al JT Terminal, cel mai nou terminal privat de produse petroliere ...
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Ritmul de creştere a economiei americane a fost unul solid în trimestrul trei din 2024, a confirmat miercuri Guvernul, ...