UE vrea să poată controla exporturile pentru a proteja lanţul de aprovizionare pe timp de criză

Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a dobândi noi puteri, inclusiv cea de a controla exporturile, care i-ar oferi capacitatea de a proteja lanţul de aprovizionare al blocului comunitar în perioade de criză, transmite Bloomberg.
AGERPRES - vin, 24 dec. 2021, 14:24
UE vrea să poată controla exporturile pentru a proteja lanţul de aprovizionare pe timp de criză

Comisia Europeană, Executivul comunitar, va dezvălui o propunere în acest sens în primăvara anului următor, a dezvăluit un oficial european din apropierea acestui plan, scrie Agerpres.

Noile reguli vor face parte dintr-un aşa-numit Single Market Emergency Instrument, o propunere destinată să răspundă la unele dintre provocările cu care UE s-a confruntat în perioada pandemiei de Covid-19, când statele membre au avut dificultăţi în a-şi procura vaccinuri şi echipamente de protecţie.

Comisia Europeană va propune noi măsuri pentru a cuantifica, anticipa şi contracara orice perturbări la adresa pieţei unice, inclusiv asupra lanţurilor de aprovizionare industriale, a precizat oficialul citat de Bloomberg.

„Avem nevoie de soluţii structurale pentru următoarea criză care, indiferent de natura sa, poate declanşa şocuri majore asupra cererii sau ofertei care să ne afecteze industriile şi să ne fragmenteze piaţa noastră unică”, a scris comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, într-o scrisoare trimisă subordonaţilor săi în data de 22 decembrie şi consultată de Bloomberg.

Una dintre ideile discutate ar fi aceea ca Executivul comunitar să monitorizeze livrările către ţările terţe în perioade de stres, copiind sistemul de control al exporturilor de vaccinuri. Conform acestui program, care expiră la finele acestei luni, companiile au nevoie să obţină aprobarea organismelor naţionale şi comunitare înainte de a livra doze de vaccin Covid-19 în afara blocului comunitar.

De asemenea, printre propunerile analizate se află şi posibilitatea ca Bruxelles-ul să dobândească un rol mai important în ceea ce priveşte revizuirea restricţiilor naţionale cu privire la fluxurile de bunuri pe piaţa unică, în ideea de a evita măsurile unilaterale adoptate de unele state membre în primele zile ale pandemiei.

Oficialul european citat de Bloomberg a spus că liderii UE ar urma să aibă o primă discuţie cu privire la Single Market Emergency Instrument cu ocazia Summitului de la Paris din perioada 10-11 martie, urmând ca propunerea oficială să fie prezentată mai târziu. Potrivit aceluiaşi oficial, Comisia Europeană s-a inspirat din legea American Defense Production Act, ordinul executiv „America’s Supply Chain” şi alte iniţiative promovate de administraţia preşedintelui SUA, Joe Biden, pentru a răspunde la vulnerabilităţile apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare.

Noul instrument, anunţat prima dată de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la începutul acestui an, va include de asemenea măsuri destinate reducerii dependenţelor structurale ale blocului comunitar prin diversificarea surselor de aprovizionare şi creşterea capacităţii industriale a Uniunii Europene. „Piaţa unică face Europa puternică. De aceea trebuie să o protejăm şi să o facem să funcţioneze, în toate circumstanţele, în special când avem cea mai mare nevoie de ea”, a declarat Ursula von der Leyen într-un discurs ţinut în luna februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...