Acord Intel – Guvern pentru un program privind dotarea elevilor şi profesorilor cu calculatoare

Intel Corporation, Ministerul Educaţiei şi Ministerul pentru Societatea Informaţională au încheiat, vineri, un protocol de colaborare pentru un program prin care fiecare elev şi fiecare profesor ar urma să deţină, din 2015, un calculator.
Economica.net - vin, 14 iun. 2013, 14:21
Acord Intel - Guvern pentru un program privind dotarea elevilor şi profesorilor cu calculatoare

Acordul se referă la identificarea căilor prin care poate fi aplicat programul.

„Intel Corporation a semnat vineri cu Guvernul României un protocol de colaborare, prin care se creează cadrul pentru dezvoltarea unui program de învăţământ 1:1 (un copil – un calculator; un profesor – un calculator) în şcolile din ţară, până în 2015. Intel intenţionează să ofere sprijin de specialitate Guvernului în a evalua, concepe şi implementa instrumente educaţionale specifice secolului 21, constând în echipamente hardware şi software dedicate”, se arată într-un comunicat al Intel.

Documentul a fost semnat de directorul de vânzări al Intel pentru regiunea UE, Peter Gleissner, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, şi secretarul de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională Sorin Vicol.

Modul de funcţionare a conceptului de „Învăţământ 1:1” în şcoală a fost prezentat în expoziţia „Clasa viitorului”, unde au fost expuse echipamente digitale special concepute pentru elevi şi profesori, table interactive şi manuale digitale, toate conectate la Internet.

Documentul mai prevede că Intel şi cele două ministere vor colabora pentru implementarea programului Intel Teach, pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. Profesorii români vor fi instruiţi prin Intel Teach până în anul 2015. Programul este o initiaţivă globală a Intel, creată special pentru profesori, care integrează tehnologia în lecţii.

Intel este cel mai mare producător mondial de microprocesoare.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria – Un aliat al lui Viktor Orban a fost numit guvernator al Băncii Naţionale
Ungaria – Un aliat al lui Viktor Orban a fost numit guvernator al Băncii Naţionale
Premierul ungar, Viktor Orban, l-a numit vineri pe ministrul de Finanţe, Mihaly Varga, în postul de guvernator al Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), o decizie prin care Orban vrea ca unul dintre......
Carburanții s-au ieftinit azi. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au ieftinit azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au scăzut ușor în benzinării azi, după ce crescuseră cu trei zile în urmă.
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 3,5%, la zece luni
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 3,5%, la zece luni
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a ajuns, în primele zece luni ale acestui an, la 30.427, ...
Subvențiile primite limitează dreptul Intel de a vinde producția de cip-uri
Subvențiile primite limitează dreptul Intel de a vinde producția de cip-uri
Intel a anunțat că acordul său pentru subvenții guvernamentale americane de 7,86 miliarde de dolari limitează capacitatea ...