Coronavirus: Cehia impune reglementări mai stricte

După ce sâmbătă seara a expirat starea de urgenţă, de luni în Cehia urmează să intre în vigoare reglementări mai stricte, în urma unei decizii a noii coaliţii de guvernământ, transmite dpa.
AGERPRES - lun, 27 dec. 2021, 07:39
Coronavirus: Cehia impune reglementări mai stricte

Astfel, începând de luni, adulţii care intră în Republica Cehă din alte ţări membre UE trebuie să prezinte un test PCR negativ înainte de a trece graniţa, chiar dacă sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 sau s-au vindecat, scrie Agerpres.

Doar persoanele care au primit şi doza de rapel şi copiii nevaccinaţi cu vârsta sub 12 ani sunt scutiţi de cerinţa prezentării rezultatului unui test PCR negativ.

Tinerii cu vârsta de de până la 18 ani vor avea nevoie în continuare să prezinte doar dovada celei de-a doua vaccinări.

Noile reglementări care cer ca toţi adulţii să fie testaţi, cu excepţia cazului în care au primit o a treia doză, se aplică călătorilor din toate ţările.

Cetăţenii cehi şi persoanele a căror reşedinţă principală sau secundară este în Republica Cehă sunt, de asemenea, scutiţi de obligativitatea testării.

Cu toate acestea, toţi cei care intră pe teritoriul ţării trebuie să se înregistreze online.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...