Egiptul a acordat către șapte companii dreptul de explorare a opt perimetre de petrol și gaze naturale

Egiptul a anunţat luni acordarea de licenţe pentru explorarea a opt perimetre de petrol şi gaze în Marea Mediterană, deşertul occidental şi Golful Suez, unui număr de şapte companii, dintre care şase internaţionale, care s-au angajat să investească cel puţin 250 de milioane de dolari, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 03 ian. 2022, 17:34
Egiptul a acordat către șapte companii dreptul de explorare a opt perimetre de petrol și gaze naturale

Companiile Sipetrol (Chile), Eni (Italia), BP (Marea Britanie), Apex International (SUA), Ina Nafta (Croaţia), United Energy (China) şi Energy Egypt (Egipt) au câştigat licitaţia, care s-a desfăşurat online, a anunţat ministrul Petrolului şi Resurselor Naturale din Egipt, Tarek al Mulla, conform unui comunicat al ministerului de resort.

Potrivit sursei citate, cele opt perimetre (două în Mediterană, patru în deşertul occidental din Egipt şi două în Golful Suez) au împreună o suprafaţă de 12.300 kilometri pătraţi şi companiile care au câştigat licitaţia vor investi minimum 250 de milioane de dolari în această fază de explorare, pentru forarea a cel puţin 33 de puţuri.

„În contextul condiţiilor globale actuale relaţionate cu pandemia de coronavirus, această licitaţie a avut rezultate pozitive care conduc la o creştere a investiţiilor”, a subliniat al Mulla.

Egiptul a înregistrat o serie de descoperiri de petrol şi gaze în ultimii ani, evidenţiindu-se zăcământul Zohr, cea mai mare descoperire din Mediterană, operat în proporţie majoritară de ENI.

Zăcământul de gaze naturale se află la 190 kilometri nord de oraşul Port Said (nord-vest) şi, potrivit companiei, are un potenţial de peste 850 miliarde metri cubi de gaze, ceea ce echivalează cu 5,5 miliarde barili.

Sursa foto: Egypttoday.com

Te-ar mai putea interesa și
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile în timp ce culeg crustacee cu coaja delicată, o delicatesă de Crăciun......
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor ...
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, au anunţat miercuri agenţiile de presă ...
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Atac rus asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelinski. Un mort si 14 răniți
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ...