Grecia: Băncile trebuie să facă schimbări majore pentru a supravieţui în următorii ani

Sectorul bancar din Grecia trebuie să facă schimbări majore pentru a supravieţui în următorii ani, din cauza mediului economic dificil cauzat de cei şase ani de recesiune, se arată într-o analiză publicată de site-ul ekathimerini.com.
Economica.net - lun, 17 iun. 2013, 10:23
Grecia: Băncile trebuie să facă schimbări majore pentru a supravieţui în următorii ani

Finalizarea procesului de recapitalizare a principalelor patru bănci din Grecia este o decizie în direcţia potrivită dar nu va va drumul la credite către economie şi nu va rezolva principalele dificultăţi cu care se vor confrunta băncile elene în următorii ani – stagnarea sau încetinirea creşterii afacerilor.

Recapitalizarea şi restructurarea sectorului bancar elen – chiar dacă nu va exista necesitatea majorării capitalului în urma testelor de stres ce vor fi derulate în următoarele luni – ar putea atenua condiţiile de acordare a creditelor către economie dar nu se va ajunge la o normalizare.

În plus faţă de constrângerile legate de capital şi lichidităţi în perioada următoare, băncile vor trebui să facă faţă unei probleme mai mari: stagnarea sau încetinirea creşterii afacerilor, din cauza perspectivelor de creştere slabă a economiei Greciei.

Din cauza incertitudinilor privind creditarea, băncile nu pot conta pe veniturile din taxe şi dobânzi pentru a obţine profit şi ar putea fi nevoite să genereze capital în interiorul băncii, pentru a mulţumi acţionarii. ca urmare, o creştere inadecvată a afacerilor va reprezenta o provocare majoră pentru bănci şi conducerea lor. Recapitalizarea reprezintă o evoluţie pozitivă dar nu va putea atenua condiţiile de acordare a creditelor către economie.

Primele patru bănci din Grecia, National Bank of Greece, Alpha Bank, Eurobank şi Piraeus Bank, aveau nevoie de 27,5 miliarde de euro pentru majorarea capitalului. Însă, pentru a nu trece sub controlul statului, cele patru bănci trebuie să obţină de la investitorii privaţi cel puţin 10% din recapitalizarea totală. National Bank of Greece, Alpha Bank au anunţat că au reuşit să evite naţionalizarea după ce a reuşit să atragă capitalul necesar din partea investitorilor privaţi iar Piraeus Bank ar urma să facă un anunţ asemănător. Eurobank a optat pentru o recapitalizare totală din partea Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), ceea ce echivalează practic cu naţionalizarea sa.

Banca Centrală a Greciei a reanalizat necesităţile de capital ale celor patru instituţii de creditare şi a apreciat că acestea sunt adecvate. National Bank of Greece are nevoie de 9,75 miliarde de euro, Alpha Bank de 4,5 miliarde de euro, Eurobank de 5,8 miliarde de euro şi Piraeus Bank de 7,3 miliarde de euro.

Capitalul băncilor greceşti s-a diminuat după pierderile uriaşe înregistrate în urma programului de restructurare a datoriilor Greciei şi a creşterii creditelor neperformante ca urmare a recesiunii prelungite. Grecia şi creditorii săi internaţionali au stabilit ca 50 de miliarde de euro din programul de sprijin în valoare de 130 miliarde de euro să fie destinat pentru consolidarea băncilor viabile, prin intermediul Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei (HSFS).

Economia Greciei s-a contractat cu 5,6% în primul trimestru din 2013, a anunţat în 7 iunie Oficiul central de statistică din Grecia (ELSTAT), faţă de un declin de 5,3% estimat în mai.

Produsul Intern Brut al Greciei este în declin din trimestrul trei din 2008. Deşi Grecia a beneficiat în ultimele luni de creşterea optimismului privind viitorul ţării, după ce temerile privind ieşirea din zona euro s-au atenuat, economia arată puţine semne de redresare, iar rata şomajului a ajuns în martie la nivelul record de 26,8%.

Recesiunea din Grecia se va încheia probabil anul viitor, dar rata şomajului va rămâne peste 20% pentru încă trei ani, se arată în raportul Comisiei Europene publicat în 17 mai.

În pofida a două programe de sprijin care au implicat Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional, precum şi creditorii privaţi, Grecia se confruntă în 2013 cu al şaselea an de recesiune. Totuşi, Comisia Europeană se aşteaptă ca Produsul Intern Brut al Greciei să înregistreze o creştere de 0,6% anul viitor dar redresarea va depinde de accelerarea reformelor pe piaţa serviciilor şi în domeniul producţiei.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).

Te-ar mai putea interesa și
Ayvens, divizia de leasing auto a SocGen, este o ţintă de preluare pentru giganţii Blackstone, CVC Capital PartnersBrookfield şi JA Mitsui – Bloomberg
Ayvens, divizia de leasing auto a SocGen, este o ţintă de preluare pentru giganţii Blackstone, CVC Capital PartnersBrookfield ...
Ayvens, divizia de leasing auto controlată de grupul francez Societe Generale SA, a atras interesul unor firme de investiţii, cum ar fi Blackstone, pentru preluare, după un declin al acţiunilor......
Serbia acuză UE: Preşedintele Vucic spune că Europa nu acceptă integrarea sa pentru că Belgradul a refuzat să sancţioneze Rusia
Serbia acuză UE: Preşedintele Vucic spune că Europa nu acceptă integrarea sa pentru că Belgradul a refuzat să sancţioneze ...
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a apreciat joi că Uniunea Europeană îi ţine ţara în afara blocului comunitar ...
FAN Courier și-a extins flota de furgonete electrice cu 40 de vehicule Maxus
FAN Courier și-a extins flota de furgonete electrice cu 40 de vehicule Maxus
Compania de curierat FAN Courier a achiziționat o flotă de 40 de furgonete electrice Maxus e-Deliver 3 și e-Deliver 9, ...
La doi ani de insolvenţă, Hidroconstrucţia va depune un plan de reorganizare
La doi ani de insolvenţă, Hidroconstrucţia va depune un plan de reorganizare
Compania de construcţii hidroenergetice şi hidrotehnice, Hidroconstrucţia, aflată în insolvenţă, anunţă că va depune, ...